
Atentatul cu bombă de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași ne-a readus aminte faptul că terorismul este una dintre cele mai grave amenințări ale secolului XXI. O amenințare de care nici România nu a fost și nu este, nici acum, protejată. Ba mai mult decât atât, parcă pentru a-l confirma printr-o parodie, pe veșnic actualul Caragiale, care-l punea pe Cațavencu să pretindă că și noi trebuie să avem „faliții noștrii”, iată că acum, în România de azi, avem și noi „teroriștii noștri”. Niște teroriști „mioritici” care, spre norocul nostru sunt doar niște copii palide ai celor „adevărați” care, puși în mișcare de fanatismul religios ori politic, îngrozesc o lume întreagă prin prăpădul și numărul de victime pe care-l provoacă. Bineânțeles că nu se poate glumi pe seama unor asemenea tragedii. ?ê?£i totuși noi, românii o facem. ?ê?£i nu o facem hlizindu-ne prostește în fața unora dintre cele mai cumplite tragedii posibile, ci doar ca să autopersiflăm dezastruoasa starea politică și economică, în care ne bălăcim de atâta amar de vreme. La scurt timp după devastatoarele atacuri sinucigașe de la 11 septembrie 2001, în cursul cărora 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane de pasageri dintre care două le-au prăbușit peste Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, unul peste Pentagon și doar ultimul nu și-a atins ținta, la noi a circulat un banc cu un umor negru, de-a dreptul sinistru. Pe scurt: un deltaplan se îndreaptă către Hotelul Intercontinental, se izbește de una dintre ferestre și rămâne înfipt în ea, fără alte pagube. Văzând scena, un ardelean aflat cu treburi prin Capitală se uită lung și exclamă mucalit: „Țară de c…at, atentat de c…at!”. Dincolo de hazul sinistru al acestei replici, ea conține și o anumită doză de adevăr. De-a lungul vremii, inclusiv pe timpul regimului Ceaușescu, România a fost „scene” mai multor atentate. Cele puse la cale de străini, de obicei tineri musulmani fundamentaliști, și-au cam atins ținta. În schimb, spre marele nostru noroc, cele puse la cale de români au eșuat în modul cel mai lamentabil cu putință.
Iar asta pentru că, „teroriștii” autohtoni s-au dovedit a fi, până la urmă, un soi de „cascadorii râsului” care, dincolo de imensa „reclamă” pe care le-a făcut-o atât presa cât și serviciile secrete care i-au folosit pe post de „vitrină” care să le justifice cerererile de noi alocări bugetare, s-au dovedit a fi ori niște psihopați pe care sistemul nostru medical, incapabil să le asigure tratamentul, i-a lăsat să umble liber prin lume, ori niște prostănaci care au vizionat mult prea multe filme de aventuri pe care nu le-au înțeles până la capăt. În ceea ce-l privește pe Oliver Stan, „teroristul” care a încercat să detoneze o bombă, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, purtătorul de cuvânt al SRI a anunțat că „În urma investigațiilor preliminare, individul este cunoscut cu boli psihice. Acesta nu este cunoscut de SRI ca având legături cu organizații teroriste sau cu persoane care au legături cu organizații teroriste. În urma investigațiilor se va elucida dacă individul avea cunoștințe despre modul de confecționare a dispozitivului exploziv improvizat, sau dacă a fost învățat sau coordonat de o persoană care are astfel de cunoștințe.” Ipoteze care nu trebuiesc ignorate: conform specialiștilor anti-tero, dispozituvul exploziv introdus de el în Universitate, bazat pe un proiectil de calibru mare din cel de al doilea război mondial, este îndeajuns de complicat încât să nu poată fi conceput și construit chiar de oricine. Cu atât mai puțin de un blonav psihic. Spunem asta pentru că autoritățile medicale locale au anunțat că „Bărbatul care a detonat, luni dimineață, material exploziv într-o sală a Universității Tehnice «Gheorghe Asachi» are schizofrenie paranoidă și a fost internat de nouă ori la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iași, ultima dată în perioada martie-aprilie”. Așadar un personaj cu probleme care, atunci odată ajuns la locul faptei nu a făcut cine știe ce impresie. Fapt confirmat și de studentul Platonov, originar din Republica Moldova, care a fost primul dintre cei care l-au blocat pe „terorist”: „Puțin m-am speriat după ce a explodat bomba, în rest nu l-am luat în serios. Cine poate veni în examen să spună că e terorist și are o bombă? Bineințeles că am râs, apoi, după ce au început și profii să spună să ne lase în pace, și a spus că rămâne în sală până ce vine Poliția. Nu am crezut că așa ceva se poate întâmpla în Romania: doar în filme vedeam așa ceva, în America sau Rusia.”. Iar faptul că, din fericitre, capsa de inițiere a explodat în mâna „teroristului” nu face decât să confirme această părerea. ?ê?£i nu știrbește cu absolut nimic, bravura și valoarea actului de eroism de care a dat dovadă, în acele împrejurări dramatice, atât studentul Platonov cât și colegii și profesorul lor.
„Grenadierul” capturat de „Limbă”
Oficial, primul terorist român acuzat și condamnat pentru comiterea unui atac de natură teroristă este Dragoș Ciupercescu, mult mai cunoscut sub numele de „Grenadierul de la Jean Monnet”. El a intrat în atenția publică după ce, spre sfârșitul anului 2002, a detonat pe trotuarul din fața Liceului Jean Monnet,o grenadă ofensivă pe care, anterior, o furase din depozitul de muniții al unei unități militare. Atunci, s-a vorbit chiar despre un atentat, a cărui țintă ar fi fost unul dintre fii lui Adrian Năstase, pe atunci Premier al României. Inițial, autoritățile n-au reușit să-l captureze pe atentator. Ulterior, pe la mijlocul lunii martie a anului următor, acesta a mai amplasat o grenadă în parcul Cișmigiu, pe care nu a mai reușit, țnsă s-o detoneze. După ce a fost identificat, „Grenedierul” Ciupercescu a fost prezentat ca un soi de „Rambo”, bine instruit dar și deosebit de violent. El a fost dat în urmărire dar a reușit să scape printre degetele polițiștilor trimiși să-l rețină. Ulterior acest ”dur” a fost capturat, până la urmă, undeva la marginea localității Ghimpați. Dacă vă închipuiți că a fost prins de cine știe ce comandou superinstruit, vă înșelați amarnic. Cel care i-a venit de hac a fost „Limbă” un localnic care l-a culcat la pământ după ce i-a aplicat câteva lovituri cu o scândură smulsă dintr-un pârleaz.Trimis în judecată în octombrie 2003, sub acuzațiile de „furt calificat, rupere de sigilii, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, tentativă la infracțiunea de omor calificat, tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, distrugere și acte de terorism”, Ciupercescu a fost condamnat definitiv abia în anul 2007, când a primit 18 ani de pușcărie. Atacul de la Jean Monnet fost o „afacere” judiciară deosebit de complexă mai ales că, tot timpul „Grenadierul” a susținut că în ambele lui acțiuni teroriste l-a avut în spate, pe un anume maior Iulian Marcu de la SRI, personaj care nu a fost identificat niciodată. De fapt, nu este exclus caacesta să nu fi existat decât în mintea lui Ciupercescu, care l-a „inventat” doar pentru a încerca să-și ușureze situația juridică.
Leșe, teroristul în șlapi
Un alt român ciudat, care a fost condamnat pentru terorism este Florin Lesch, mult mai cunoscut ca „teroristul în șlapi” ori „teroristul-butelie”. Acesta a fost capturat de ofițerii SRI în vara anului 2006, în timp ce se îndrepta spre Timișoara la volanul unei mașini în care se aflau două butelii și un soi de dispozitiv de inițiere a deflagrației. Îmbrăcat cu o pereche de bermude și încălțat doar cu niște șlapi din plastic, el fost cel care a condus acea ciudată „mașină capcană” pe care intenționa să o detoneze într-o zonă agolmerată din Timișoara. Ulterior, organele specializate au anunțat că Lesch a fost monitorizat, vreme de câteva luni, încă de la începutul anului 2006, când o serie de ofițeri sub acoperite, care s-au dat teroriști islamiști, au discutat cu el pe internet, ca să-i afle intențiile. Printre numeroasele stenograme ale acelor convorbiri există și câteva care demonstrează cam cât de sănătoasă era mintea lui Lesh: „America pică. În doi ani, economical, das ist kaput. După aia, noi, frații, ne vom pune pe scaune și ne vom uita la televizor, cum ei singuri se distrug. Ce rămâne din ei, distrugem noi. Eu sunt hotărât, lupt până la capăt. Dacă îmi pică o mână, îmi mai rămâne una. Dacă îmi pică ambele mâini, merg în dinți.”. ?ê?£i a tot mers „în dinți” până când a fost condamnat la 12 ani de pușcărie, acuzat fiind de „terorism” dar și de „conducere fără permis”.
„Barbugiul” și „banda” lui Mironescu
Alte două acte de terorism, au avut loc în anii trecuți, în Focșani și la Piatra Neamț. Dar în acele cazuri a fost vorba, de fapt, de o reglare de conturi ordonată de anumite clanuri mafiote locale. Primul dintre acestea a fost cel din Focșani unde în dimineața zilei de 5 noiembrie 2001, maiorul de poliție, Nicolae Lupu, din Serviciul de Combatere a Criminalității Economico-Financiare din IPJ Vrancea, a plecat la serviciu cu mașina personală – un Opel Astra, având legată sub capotă o grenadă defensivă de producție rusească (UZR-320) în stare de funcționare. El era în mașină împreună cu soția și copilul, și o minune a făcut ca grenada să nu explodeze. De fapt, „minunea” a fost ascunsă sub prostia „teroriștilor”: aceștia legaseră cu o ață inelul grenadei de vantilatorul mașinii. Spre norocul familiei Lupu, ața respectivă s-a scămoșat iar apoi s-a rupt înainte ca grenada respectivă să explodeze. În ciuda cercetărilor ulterioare ale organelor de Poliție, „teroriștii” de la Focșani nu au fost identificați niciodată cu certitudine. La un moment dat s-a spus că asasinarea ofițerului de poliție Lupu ar fi fost comandată de unul dintre capii lumii interlope din Focșani, poreclit, din motive evidente, ”Barbugiul”. Dar până la urmă, adevărul nu a fost descoperit iar „teroristului” de la Focșani nu a fost identificat nici până în ziua de azi. Tot o reglare de conturi în sânul lumii interlope a fost și încercarea de asasinare a lui Bogdan Mararu, comandată de „clanul Mironescu” din Piatra Neamț. Atunci, Daniel Pădurariu, Cosmin Irinel Lăcătuș, Ovidiu Popa, Petrică Jataru și Emil Cristofor au fost arestați preventiv și cercetași sub acuzația de omor calificat, distrugere și acte de terorism, după ce au amplasat un dispozitiv exploziv artizanal sub autoturismul lui Bogdan Mararu, la Piatra Neamț. Procesul este încă în curs iar „afacerea” nu a fost încă elucidată complet. Ceea ce ar mai trebui amintit este că Bogdan Mararu este fratele lui Gheorghiță Mararu, altă căpetenie a lumii interlope din Piatra Neamț care a pierit asasinat în noiembrie 2010.
Faur Isaia, „teroristul cu călimară”
Un alt „terorist” dus cu pluta poate fi considerat și Faur Isaia, un alt nebun care a pus pe jar serviciile secrete. El este cel care, în decembrie 2000, a trecut ca prin brânză prin cordonul de SPP-iști care-l păzeau pe președintele Emil Constantinescu căruia i-a aruncat în față o conținutul unei călimări plină cu cerneală neagră. Ulterior „teroristul” Isaia s-a făcut remarcat prin multe alte trăznăi, pentru care, la un moment dat, justiția i-a interzis să mai pună piciorul în București. Las un moment dat s-a cocoțat pe o statuie de unde și-a rezentat numai el el știe ce revendicări politice. Iar la un monent dat, tot Faur Isaia i-a cerut public lui Ion Iliescu să recunoască faptul că, în tinerețea lu,i s-ar fi culcat cu regina Elisabeta a II-a, motiv pentru care prințul Charles ar fi fiul său nelegitim. Obsedat parcă de viața intimă a VIP-urilor, Isaia a avut o idee similară atunci când a susținut că Ovidiu Drăgănescu este fiul nelegitim al lui Fidel Castro. Fie că aste nebun de legat ori doar un trăznit care nu vrea doar să fie băgat în seamă, ziua în care Faur Isaia l-a „pictat” cu cerneală pe Emil Constantinescu, a fost cea mai neagră zi din istoria SPP-ului. ?ê?£i asta pentru că ușurința cu care Isaia a „penetrat” cordonul de protecție a unui Președinte al României a demonstrat, clar, neputința de atunci a SPP.
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















