Declarația privind accesul în programul Visa Waiver (VWP) a fost semnată luni seară la Washington și prevede o serie de înțelegeri și angajamente de securitate, exprimând intenția autorităților române și americane de a coopera în vederea îndeplinirii cerințelor VWP. Conform textului declarației, dat publicității de Ministerul român de Externe, cele două părți intenționează să coopereze îndeaproape pentru întărirea siguranței călătoriilor internaționale și a securității frontierelor, în scopul îndeplinirii în totalitate a cerințelor VWP. Evaluarea accesului României în Programul Visa Waiver se va face în funcție de momentul finalizării acestor măsuri și de evoluția ratei de refuz al cererilor de vize turistice și/sau de afaceri depuse de cetățenii români la ambasadele și consulatele Statelor Unite. Nivelul maxim al ratei de refuz acceptat de legea americană pentru țările din Programul Visa Waiver este de 10%. În prezent, rata de refuz al cererilor de vize în cazul României este de 25% (în scădere, de la 37,7% anul trecut). Pe de altă parte, aceste măsuri prevăzute în textul "Declarației dintre MIRA și Departamentul pentru Securitatea Internă al Statelor Unite ale Americii privind principiile de cooperare în vederea întăririi măsurilor bilaterale de securitate pentru călătoriile internaționale și a îndeplinirii cerințelor Programului Visa Waiver", sunt identice cu cele adoptate de celelalte state membre ale UE, aspirante la statutul de participant în acest program. Accesul României în programul Visa Waiver continuă să reprezinte o prioritate și o preocupare majoră și la nivelul Uniunii Europene, ferm interesată de promovarea unui tratament egal, la călătoriile în Statele Unite, pentru toți cetățenii Uniunii, adaugă Ministerul român de Externe.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















