
Ministerul Sănătății va analiza propunerile de sancționare a asiguraților care nu se prezintă la controlul periodic prevăzut în noul pachet de bază, respectiv o dată la trei ani până la 39 de ani și o dată pe an după 40 de ani, în cazul persoanelor sănătoase, a declarat ministrul Eugen Nicolăescu.
Nicolăescu a susținut joi o videoconferință pentru prezentarea noilor pachete de servicii medicale, care ar trebui să intre în vigoare în primul trimestru al acestui an.
El a admis că bugetul pe care România îl acordă sănătății nu poate rezolva toate solicitările, dar a declarat că, prin noul pachet de bază, "orice asigurat va beneficia de toate serviciile de care are nevoie ca să nu îi fie pusă viața în pericol". Ministrul a precizat că noul pachet are la bază "prevenția cu efecte pe termen lung și grija pentru banii publici".
"Nu avem pretenția că este cel mai bun pachet, dar este făcut cu bună credință și poate fi perfecționat pe parcurs", a mai declarat Eugen Nicolăescu.
Totodată, el a anunțat că au fost foarte multe întrebări legate modul în care vor fi sancționați cei care nu se prezintă la controlul preventiv periodic, prevăzut în pachet, și că aceste propuneri vor fi analizate.
Ministrul a arătat că, la nivelul medicinei de familie, apare ca noutate consultația preventivă de evaluare a riscului individual, care nu trebuie confundată cu vechea consultație de bilanț anual. De asemenea, vor fi introduse consultații speciale pentru riscurile și problemele de sănătate cu cel mai mare impact asupra populației: boli cardiovasculare, diabet de tip II, boală cronică respiratorie obstructivă, depresie și tulburări de creștere și dezvoltare la copii.
"Pachetul de bază nu limitează numărul de prezentări pentru probleme de sănătate noi sau pentru agravarea unor probleme mai vechi. Ori de câte ori intervine o modificare în starea de sănătate, ori de câte ori o persoană se simte rău sau are o suspiciune cu privire la starea sa de sănătate, are dreptul să se adreseze medicului de familie, indiferent de vârstă, fiind vorba despre consultații în afara programului de prevenție. Consultația pentru probleme noi de sănătate sau episoade acute nu trebuie confundată cu urgența – stări foarte grave, amenințătoare de viață -, pentru care pacientul sună la 112", a mai spus Nicolăescu.
Medicii de familie trebuie să identifice posibile riscuri de boală
Consultațiile cu rol de prevenție, din cadrul noului pachet de bază, cuprind atât examinarea propriu-zisă, un set de investigații recomandate în funcție de grupa de vârstă și sex, cât și consilierea privind evitarea sau diminuarea unui posibil risc de boală, potrivit Ministerului Sănătății.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătății Adrian Pană a prezentat prevederile din noul pachet de bază referitoare la medicina de familie, explicând rolul doctorilor în depistarea riscului de boală la asigurații pe care îi au pe listă.
"Medicii de familie vor face consultații programate mai complexe, în care se evaluează starea de sănătate și se identifică posibilele riscuri, pentru persoanele care nu au o nicio problemă de sănătate.?óÔé¼?¿Persoanele care nu au nicio problemă de sănătate vor merge la control o dată la la trei ani ani pentru cei sub 40 de ani și o dată pe an pentru cei de peste 40 de ani. În cadrul acestor consultații cu rol de prevenție intră atât examinarea propriu-zisă, cât și un set de investigații la frecvența recomandată pentru grupa de vârstă și sex .Consultația preventivă include și consilierea privind evitarea sau diminuarea risculu", a declarat Adrian Pană.
Potrivit secretarului de stat, aceste consultații de evaluare nu trebuie confundate cu consultația la medicul de familie pentru probleme de sănătate nou apărute.
"Dacă în urma consultației se descoperă o afecțiune sau se constată anumite riscuri, atunci persoana respectivă beneficiază de un alt set separat de servicii medicale, fie pentru tratarea bolii, fie pentru monitorizarea riscului, în funcție de rezultatele evaluării și decizia medicului", a spus Pană.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















