
Sub titlul „Pușcăriașă romåncă recompensată“, „The Copenhagen Post“, unul dintre cotidianele centrale din Danemarca, prezintă povestea unei romånce care după ce a stat închisă pe nedrept va fi despăgubită de autoritățile daneze. Mai exact, romånca de 23 de ani, al cărui nume nu este precizat de către jurnaliștii de la „The Copenhagen Post“, care citează postul public de radio al Danemarcei, a fost acuzată acum mai bine de doi ani de trafic de droguri. Ea a fost arestată în ianuarie 2008 pe Aeroportul din Copenhaga și acuzată de introducerea ilegală în țară a zece kilograme de heroină. Ulterior, romånca a fost judecată de o instanță din capitala daneză și condamnată la cåțiva ani de detenție. Însă, în martie anul acesta, ea a fost eliberată, iar verdictul a fost casat după ce autoritățile daneze au descoperit că judecătorul din cauză s-a aflat într-o situație de conflict de interese. Mai exact, magistratul care a hotăråt să o condamne pe romåncă a deținut anterior funcția de lucrător vamal pe aeroport și potrivit legii daneze s-a aflat în conflict de interese cånd a judecat cauza. De altfel, autoritățile daneze au descoperit că de fapt pentru acuzațiile care i se aduseseră romåncei trebuia să raspundă un cetățean turc. Acesta din urmă a fost prins ulterior și condamat pentru trafic de droguri de mare risc. Numai că supărată pentru perioada în care a stat închisă pe nedrept în închisoare romånca a hotăråt să ceară despăgubiri Biroului procurorului Coroanei. Ea a cerut inițial pentru cele 23 de luni petrecute după gratii despăgubiri în valoare de 1,3 milioane de coroane daneze (peste 174.400 de euro). Însă Biroul Procurorului Coroanei a hotăråt la propunerea Ministerului Public danez că suma pe care o va plăti romåncei cu titlul de daune va fi de 480.000 de coroane daneze (peste 64.400 de euro).
Dacă această situație s-ar fi întåmplat în Romånia, cel mai probabil femeia nu ar fi fost despăgubită de cei responsabili de condamnarea sa, ci ar fi trebuit să apeleze la Curtea Europeană a Drepturilor Omului care dacă i-ar fi dat dreptate, ar fi pus statul, adică pe contribuabili, să-i plătească daunele produse de un magistrat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















