
Rusia ar putea furniza trei vaccinuri împotriva virusului Ebola în şase luni, a dat asigurări sâmbătă ministrul rus al Sănătăţii Veronika Skvorţova.„Am creat trei vaccinuri (…) şi credem că vor fi gata în următoarele şase luni. Unul este gata pentru un test clinic”, a anunţat ministrul rus, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.
Epidemia de febră hemoragică, care s-a răspândit din Guineea, de la sfârşitul lui decembrie 2013, s-a soldat cu 4.033 de morţi până la 8 octombrie, potrivit ultimului bilanţ prezentat de OMS. În total, 8.399 de persoane au fost infectate, în şapte ţări.
Rusia, care nu a anunţat niciun caz de infecţie pe teritoriul său, a trimis la sfârşitul lui august virusologi şi un laborator mobil în Guineea, să ajute în lupta împotriva epidemiei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















