Rușinea națională a Bacului ce evidențiează mediocritatea generalizată a viitorilor studenți se alimentează din nerușinarea clanurilor din învățământ perpetuate încă din timpul lui Andrei Marga, el însuși menționat în presa din Cluj drept șef de clan, fiind alături de nevastă-sa, beneficiarul unui sistem perpetuat încă din perioada comunistă, în care de altfel astfel de personaje propovăduiau cu cerbicie marxism-leninismul.
Cei mai vocali (și ipocriți) comentatori ai „scandalului Bacului“, liberalul Andrei Marga, ce se visează mare mahăr într-o viitoare schemă de guvernare a USL, și Cati Andronescu, feblețea lui Ion Iliescu, garantată de Marean Vanghelie, cel eliminat de la Bac la 30 de ani pentru copiat, fost tălpuitor al lui Nuțu Cămătaru, înainte de „revoluție“, sunt adevărați baroni ai sistemului.
„Andrei Marga, rectorul Universității Babeș-Bolyai. Potrivit declarației de avere, el a încasat anul trecut un salariu de 122.091 lei din funcția de bază, cea de rector. Ceea ce ar însemna un salariu lunar de 10.174 lei. De asemenea, tot de la Universitatea Babeș-Bolyai el a mai obținut anul trecut un venit de 98.233 de lei, pe care l-a inclus la capitolul «alte activități». Ecaterina Andronescu, rector al Universității Politehnice București, și-a completat la grămadă veniturile obținute. În plus, ea are trecute veniturile obținute în 2009, iar acestea totalizează 180.002 de lei. Ea a obținut aceste venituri atât din poziția de senator, cât și din cea de rector.
Un salariu de senator este, în medie, de 5.000 de lei. Pe an, ar însemna 60.000 de lei, de unde rezultă că a obținut din administrarea Universității Politehnice o retribuție anuală de 120.000 de lei. Ceea ce ar corespunde unui salariu lunar de 10.000 de lei și locul 15 în topul celor mai bine plătiți rectori din România“ – conform econtext.ro, site de analiză de business care a publicat un tabel al salariilor uriașe ale rectorilor din universitățile românești, ce scoate la iveală mărimea „business-ului“ educației universitare din România, în contrast cu mediocritatea mediului educațional.
A proliferat industria diplomelor pe bandă rulantă, odată cu sifonarea banilor europeni pentru cercetare și dezvoltare universitară, iar feudele universitare s-au constituit într-o adevărată caracatiță a clanurilor din învățământ, formate prin eternul nepotism generalizat. Business-ul are la vârf adevărați moguli, plătiți ca niște baroni ce sunt, șefi pe viață ai unor universități ce printează diplomele universitare ca etichetele de sticle de bere, și cam la aceeași valoare. Încropeala, mediocritatea, impostura, clientelismul, nepotismul, influența politică și multe alte vicii marchează mediul educațional românesc.
Principalele valori ale educației – integritate, echitate, corectitudine și justiție socială – sunt contrazise chiar de către cei care ar trebui să le ilustreze – cadrele din învățământ. A fost încurajată intenționat mediocritatea în școală și liceu deoarece acești liceeni urmau să devină masa ce alimentează universitățile pe care le conduc „mogulii“ învățământului de batjocură. Tinerii au învățat deja că trișatul și mita reprezintă modalitatea de a avansa în carieră, au tras concluzia – urmărind actorii vieții politice – că efortul personal nu contează, iar succesul vine din manipulare și favoritism.
„Cultura“ corupției în mediul învățământului a alimentat incultura noilor generații
Aceste practici anulează motivația tinerilor de a se orienta către muncă pentru a obține ce vor – de regulă o viață cât mai îmbelșugată, cam la nivelul lui Adi Copilu’ Minune, fără a face nimic de folos în schimb. Distorsionarea procesului de selecție a celor mai buni a afectat direct dezvoltarea întregii țări, pe toate planurile, deoarece aceste practici, devenite o adevărată „cultură“ a corupției, sunt transmise tinerei generații care percepe acest comportament ca pe o practică demnă de adoptat.
Performanța mediului educației este în strânsă legătură cu integritatea sa, însă până la fabulosul Bac din acest an nimeni nu a acordat suficientă atenție domeniului educației. Impactul scandalului Bacului în conștiința publică ar trebui să ducă la o analiză severă asupra deficiențelor întregului domeniu educațional, devenit un bussines extrem de profitabil imediat după revoluție, când s-au lansat celebrele „universități“ – fabrici de diplome, patronate de alde Dolfi Drimmer și fostul șef de cadre al învățământului comunist, Bondrea, fost șef de cadre din CC al PCR, secondat de către un Ion Dodu Bălan, fost vicepreședinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.
„Jupânii“ educației ceaușiste au devenit „rechinii“ învățământului postdecembrist, iar impostura și negoțul cu diplome au devenit „bunele practici“ ale învățământului universitar, unde niște adevărați „moguli“ ai sistemului trăiesc din banii sutelor de mii de fraieri care plătesc taxe pentru a se alege ulterior cu diplome nevalide, în fapt.
S-a creat o rotativă producătoare de diplome, iar absorbția maselor de analfabeți ieșiți de pe băncile școlilor cu Bacuri luate la mișto, ani de-a rândul, s-a realizat prin sistemul universităților private de tip Spiru Haret. Bietul Spiru Haret s-ar răsuci în mormânt dacă ar vedea cum îi este terfelit numele și ce impostură crasă se acoperă cu prestigiul personalității sale. O gașcă de șmecherași comuniști s-a folosit de acest strălucitor nume al educației și pedagogiei românești pentru a gira și a pune pe roate un „butic“ de distribuit diplome care ar purta un nume mult mai acceptabil dacă s-ar numi „Relu Bondărelu“. „Relu“ – Aurelian Bondrea – a devenit vector de bază al învățământului capitalist după ce în anii ‘50 a fost agitator bolșevic, apoi lector la Școala Superioară de Științe Sociale „A.A. Jdanov“, propagandist la secția de propagandă și agitație a comitetului regional PCR Pitești și absolvent la FF al Școlii de Partid „Ștefan Gheorghiu“. Evident, și-a echivalat studiile de activist făcute la „fără frecvență“ cu o diplomă de studii universitare, iar la mijlocul anilor ‘60 a devenit și „doctor“ tot la „Ștefan Gheorghiu“.
Șmecheria fabricilor de diplome de astăzi pleacă de la vechea șmecherie comunistă, prin care semi-decerebrați, însă „tovarăși de nădejde“, plecați în viață de la patru clase, ca Silviu Brucan (Saul Brukner), au ajuns „profesori“, învățători ai națiunii și felceri/doctori la căpătâiul bolnavei Românii, ce trebuia să fie lobotomizată cu sistema învățământului de Partid.
În educație sunt angajate resurse enorme și tot aici s-au concentrat și „rechinii“ mai sus pomeniți. Educația este printre cele mai mari componente ale sectorului public, domeniul consumând între 20% și 30% din totalul bugetelor publice și tot în acest domeniu este angajată cea mai mare proporție de resurse umane educate (administratori, inspectori, profesori și învățători), ce implică între 20% și 25% din întreaga populație (elevi, studenți, profesori, părinți).
Ținta traficanților de diplome au fost sutele de mii de elevi și părinții acestora, buzunăriți copios pentru a li se livra hârtii cu antet universitar, prostovanii cu ștaif devenind stâlpii unei societăți încă mai idiotizate decât „societatea socialistă“.
Business-ul fabricilor de diplome a generat ineficiența cronică, haosul și incompetența ce domnesc în toate sectoarele finanțate de la buget, unde au ajuns majoritatea absolvenților cu postul asigurat pe pile politice, studiile fiind „acoperite“ doar pentru a obține creșterea salariului. Mulți dintre acești lucrători în administrația publică, în Ministerul de Interne sau Justiție, funcționari publici și directori între miile de directori din agențiile guvernamentale din direcțiile județene s-au dotat și blindat au mastere și doctorate.
„Ai carte, ai parte“ (?)…
Când ne întrebăm de ce la noi totul merge prost și de ce și după teribile cataclisme o țară ca Japonia, de exemplu, încă se află în vârful acestei lumi, ca nivel și capacitate, ar fi bine să ne uităm și la Legea Fundamentală a Educației elaborată în 1947, ce comprima ideile și principiile educației în Japonia.
Articolul 1 al legii mai sus amintite oferă un profil suficient de clar și precis al omului pe care și-a dorit societatea japoneză să-l formeze: „Învățământul trebuie să urmărească dezvoltarea integrală a personalității, luptând pentru emanciparea fiecărui individ în parte, clădindu-l sănătos trupește, cât și mental, învățându-l să iubească adevărul și dreptatea, să respecte valorile celorlalți, munca, să aibă un puternic simț al responsabilității, lăsând totodată posibilitatea nașterii unui spirit independent“…
În ce măsură putem compara felul în care se urmărește în România formarea unor generații întemeiate pe dreptate, adevăr, muncă și responsabilitate se vede cu ochiul liber.
România este țara unde autorul unei broșurici plagiate în titlul „Minima Moralia“, membru a două uniuni de creație, profesor, fesenist de frunte, ex-complotist moscovit alături de un Ion Iliescu cu al său „profesor“ Măgureanu și „profesor“ Brucan, fost multiplu ministru, actualmente beneficiar al biștarilor unui cap de crimă organizată (conform Parchetului), a creat o școală de excelență cică, care a dat miniștri de Externe, șefi de servicii de informații și membri de frunte în toate partidele politice, ghidați în viață și muncă după „maestru“, tot atât de moral pe cât un sconcs comunist ca Aurică Bondrea. Ba încă sconcsul cu ifose de mentor național, Ady Pleșu, mai are și ambiția de a fi cel care stabilește „profilul de președinte“ al romånilor.George Roncea
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
