
Rata notelor peste 7 sau egale cu 7 (înainte de formularea contestațiilor) obținute de candidații care au susținut proba scrisă a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate din învățământul preuniversitar este de 45,73% (în creștere cu 1,30% față de anul trecut — 44,43%).
Au fost transmise spre evaluare lucrările a 20.803 candidați, fiind notate 20.763 de lucrări. 40 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs. Pe tranșe de note s-a înregistrat următoarea distribuție: 118 candidați (0,57%) au obținut nota 10, 9.377 de candidați (45,16%) au obținut note între 7 și 9,99, iar 6.869 de candidați (33,08%) — note între 5 și 6,99. Alți 4.386 de participanți (21,12%) s-au situat pe segmentul de note cuprins între 1 și 4,99. Din promoția curentă, 43,07% de candidați (în creștere de la 41,82% în 2016) au obținut note peste 7, iar 32,95%, note între 5 și 6,99.
Cel mai ridicat procent de note peste 7 sau egale cu 7 (interval 7 — 10) s-a înregistrat în județul Cluj (58,81%), iar cel mai scăzut, în județul Giurgiu (24,06%).
La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate din învățământul preuniversitar s-au prezentat 23.816 candidați. 2.972 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 30 de candidați au fost eliminați pentru fraudă, iar lucrările a 5 candidați au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei.
Contestațiile se înregistrează la sediile inspectoratelor școlare județene în zilele de 18 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 19 iulie, până la ora 15:00.
Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul dedicat în data de 25 iulie. Repartizarea candidaților pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședințe publice organizate de inspectoratele școlare în data de 26 iulie.
Precizăm că pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/ inspecția specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/ inspecția specială în profilul postului.
Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2017, au fost publicate 4.930 de posturi didactice / catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, respectiv 58.486 pentru angajare pe perioadă determinată.
Detalii suplimentare sunt disponibile pe titularizare.edu.ro, unde, la ora 10:00, au fost postate rezultatele înregistrate înainte de depunerea contestațiilor. Publicăm, atașat, un dosar de presă cu informații detaliate referitoare la această probă a concursului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















