România a fost primită în Europa cu braţele deschise şi se vor respecta normele impuse de oficialii europeni şi în ceea ce priveşte curăţenia. Totuşi, chiar în buricul Capitalei, te izbeşte imaginea aceloraşi gunoaie aruncate în devălmăşie pe lângă arhicunoscutele containere metalice. Totuşi, este evident faptul că unii agenţi economici deţin puterea absolută iar preţul pe care îl plătesc contribuabilii nu se regăseşte în calitatea serviciilor. Asta s-a demonstrat până acum şi în calitatea serviciilor de salubritate prestate de ROMPREST Service la nivelul sectorului 1.
Poate pentru mulţi rămane o enigmă cum de este posibil ca acum, în secolul 21, încă să se mai facă curăţenie pe străzile Capitalei apelandu-se la mijloace demodate şi neconforme cu normele Uniunii Europene. Vorbim despre tractoare obosite care tarăsc remorci şifonate, dar vorbim şi despre muncitori ecologici care au rămas cu vechile metehne comuniste. Pe de altă parte, mai ştim că situaţia care se înregistrează acum în sectorul 1 al Capitalei şi care a inflamat la maximum relaţia dintre primarul Andrei Chiliman şi Adriean Videanu nu este singulară, însă contribuabilii sunt cei care suferă şi dau zilnic cu nasul în gunoaiele menajere. Acestea au ajuns monedă de schimb în conflictul iscat între REBU şi ROMPREST. Între timp, primarul Chiliman a încheiat un contract de salubrizare a sectorului cu ROMPREST Service. Şi pentru că timp de două zile am văzut în sectorul său maşini ale ROMPREST care adunau sacii cu gunoi menajer cu maşini necorespunzătoare (foto 2), am dorit să aflăm chiar de la sursă cum stă situaţia cu salubrizarea în sectorul 1.
Contactată telefonic, Ioana Grindean, purtător de cuvant la Primăria sectorului 1, ne-a precizat că -în momentul de faţă, pentru o perioadă minimă de trei luni, fiind posibil a se extinde dacă se va amana licitaţia din cauza contestaţiilor în sectorul 1, Romprest salubrizează jumătatea de vest a sectorului iar cea de est aparţine ADP-. Pe de altă parte, am cerut şi detalii legate de informaţiile conform cărora ROMPREST nu ar avea autorizaţie pentru a salubriza Capitala. -Nu este vorba de o autorizaţie de mediu, ci Agenţia Naţională de Reglementare a Serviciilor de Utilităţi Publice emite nişte avize pentru toate serviciile publice care se dau în felul următor: la numărul de muncitori pe care îi ai şi la utilităţile pe care le ai, poţi să salubrizezi un oraş, sector sau regiune de un anumit număr de locuitori. A fost o discuţie mai veche şi mai vastă şi este mult de povestit-. În ultimă instanţă, i-am expus reprezentantului Primăriei situaţia în care maşini de uz propriu (n.r. – dubiţe Peugeot) cărau marţi şi miercuri la primele ore ale dimineţii sacii cu gunoi menajer de pe străzi: -Nu ştiu ce să spun. Habar nu am. Eu personal nu am văzut şi sesizări nu am primit. Chiar nu ştiu ce să spun. Sincer, chiar nu am ce să spun-. Aşa că am încercat să găsim un răspuns chiar la ROMPREST. Am sunat la secretariat şi o voce mieroasă ne-a explicat că, dacă -doriţi să vorbiţi acum, nu este persoana aici. Cum aţi spus că vă numiţi?-. Şi-a notat meticulos, după care ne-a anunţat, previzibil, că momentan nu este nimeni care să poată să vorbească dar, dacă lăsăm un număr de telefon, o să transmită persoanei care probabil ar fi urmat să ne contacteze. Şi, bineînţeles, nu înainte de a ne întreba care este tematica abordării noastre.
Şefii ROMPREST nu ştiu caţi bani primesc pentru salubrizarea sectorului 1
Utilajele moderne, tehnologiile de ultimă oră, materialele şi soluţiile ecologice adaptate pentru fiecare situaţie în parte reprezintă atributele performanţei pe care o garantăm beneficiarilor noştri. Nu, nu este vorba de nici un slogan publicitar ori îndemn prin care v-am sugera să cumpăraţi ceva ori să vă încantăm cu ceva. Este o parte din prezentarea făcută pe site-ul Companiei de salubritate ROMPREST Service. În aceeaşi prezentare găsim că, pentru activitatea de colectat, compactat şi transportat deşeuri menajere, compania foloseşte maşini Mercedes şi Volvo. Totuşi, declaraţia vicepreşedintelui ROMPREST, Florin Bolchiş, vine să contrazică acest lucru. Ţinand să precizeze că ne-a sunat din curtoazie, Bolchiş spunea ieri că -noi nu asigurăm în sectorul 1 decat curăţenia stradală, nu şi ridicarea gunoaielor menajere, de care se ocupă Admnistraţia Domeniului Public. La acest moment noi facem totuşi acest lucru, dar voluntar. Avem un contract interimar.- Avand în vedere acest lucru, am întrebat din curiozitate care este valoarea contractului dintre Primăria sector 1 şi ROMPREST. -Nu ştiu, deoarece este vorba de preţuri pe tipuri de operaţiuni.- Chiar dacă am insistat cerand detalii despre această valoare, reprezentantul ROMPREST a ţinut-o aşa pană la sfarşit.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















