Saracie cu parfum de sunatoare

Victoria vinde floare de tei si sunatoare ca sa-si poata intretine familia. Femeia castiga pe zi aproximativ o suta de mii de lei. Ea are opt copii si ca sursa de venit doar alocatia acestora

O femeie cu un copil sta cat este ziua de lunga pe aleea care duce spre Piata Delfinului, in locul in care, de obicei, cersetorii guralivi taie calea trecatorilor, sperand sa stoarca ceva maruntis cu apelurile lor, ce uneori devin agasante. Femeia nu intinde mana si nu agreseaza verbal pe nimeni. Desfasurate pe o folie de nailon, are in fata ei o gramada de flori de tei si una, mai mica, de sunatoare. Imbracata simplu, indeamna cu o voce stinsa la -flori bune de ceai-. Pretul, dupa client, uneori mult prea mic pentru osteneala depusa. Chiar si asa, femeia prefera sa castige un banut in oras, decat sa stea acasa, in Branesti, unde nu ar castiga nici un ban si de unde pleaca ca sa mai castige o bucata de paine. Toate acestea pentru ca Victoria vrea sa traiasca din munca cinstita, si nu intinzand mana, dupa pomana.

-Am opt copii de crescut si n-am ce sa fac. Nu am invatat carte, pamant nu am, e greu de trait si trebuie sa fac si eu ceva. Facem si noi un ban, da* nu-i usor. Urca-te in copaci, ia toate campurile la masurat, prin ierburi, dupa pojarnita. Nu-i de colea. Noroc de copii, ca-s cuminti si ma ajuta. Nu sunt buni ei la carte, da* la munca i-am invatat de mici. Pe langa alocatie, mai iese un ban de cheltuiala in casa-, a marturisit femeia.

Victoria isi vinde buruienile de leac dupa cum ii cade ei cel mai bine. -25-30.000 de lei kilogramul-, spune femeia, dar n-are cantar si nici ceva asemanator, ca sa masoare. Cat ia intre degete, ori intrece, ori n-ajunge. Pe cele doua gramezi de flori nu ia mai mult de 150.000 de lei, orice-ar face. Cu cat da la tren, dus-intors, mai ramane cu o suta de mii in punga, bani cu care, daca si-ar pune mintea, nu i-ar ajunge macar de leucoplast ca sa-si acopere juliturile de pe brate. -De cate ori vine aici si o vad, iau si eu, mai ales sunatoare, ca e buna pentru ficat. Imi place ca e imbracata curatel, nu se vaicareste si nu intinde mana la oameni. Din pensia mea nu pot sa rup nici eu prea mult, ca este asa cum este si nevoile sunt mari. Unde pot sa ma lipsesc de medicamente, o dau cu ceaiuri, ca-s mai sanatoase si-mi fac si o pomana cu femeia asta. Doar nu bate ea atata cale, doar ca sa vada orasul-, spune o pensionara din Pantelimon, clienta a Victoriei.

-Nu curge, da* picura-

Negustoreasa de flori de tei bate, saptamanal, cei 20 de kilometri de la Branesti la Bucuresti, pentru putinii gologani pe care-i castiga. Pamant nu are si, ca sa puna pe masa o mamaliga, ia in arenda de la altii, mai avuti. Praseste toata vara cu barbatul si cu copiii si nu se zbate la talpa saraciei, cum fac altii de-o seama cu ei. Cand ploua mai multe zile la rand, castigul ii vine si de la bureti, pe care-i vinde la Bucuresti. Cand i se intimpla sa-i mearga cel mai rau, acest lucru se datoreaza numai faptului ca este alungata de gardieni. Altfel, Victoria mai spune cate-un -Doamne-ajuta- si isi vede de negotul ei, visand la vremuri mai bune. -Nici barbatu* nu lucreaza. Pe-acasa, si el, cu ce se poate. Cu floarea de tei, cu buretii, cu padurea, de unde mai aduce cate-o uscatura ca sa punem pe foc. In rest, n-are ce face. Am opt copii, sase baieti si doua fete. Cel mai mare este in clasa a V-a, iar cel mai mic abia a implinit un an. Gospodarim si noi cum putem. Avem o vacuta, un cal si o caruta, muncim si-o ducem inainte. Carpeala cea mare este din alocatie, de unde luam un milion si 200.000 de lei, lunar. Noroc ca omu* meu nu-i da cu rachiul. De-ar fi baut, cu atatia copii, n-as fi reusit sa fac o casa cu dansu*. Doua camere, hol si bucatarie, muncite cu mainile noastre. La fiecare-i greu in ziua de azi. Cu economie, ne ajungem cu toate. Mai cu floarea, mai pe la oameni la lucru, cu ziua, o sa le-ndreptam noi. Fac si eu ca zicatoarea: (Nu curge, da* picura), si-a incheiat povestea femeia din Branesti.