
După ce miercuri noaptea cinci oameni, apropiați ai lui Gigi Becalli, au fost reținuți pentru a da declarații în legătură cu o valiză ce conținea 1,7 milioane de euro, ieri, avocatul latifundiarului, Cătălin Dancu, a declarat că în acest dosar a început urmărirea penală față de vicepreședintele Consiliului de Administrație al FC Steaua, Teia Sponte și de președintele U Cluj, Anton Doboș.
Potrivit unor surse judiciare,citate de Mediafax, finanțatorul Stelei, Gigi Becali, este și el urmărit penal de procurorii anticorupție pentru dare de mită, în legătură cu cele 1,7 milioane de euro găsite asupra celor cinci persoane apropiate acestuia, existând suspiciuni că banii urmau să ajungă la jucătorii U Cluj. În cauză, s-a mai început urmărirea penală și față de alte trei persoane, aflate printre cele audiate de procurorii anticorupție din Cluj, a mai spus avocatul lui Gigi Becali. Drept urmare a acestei situații, ieri, latifundiarul din Băneasa a fost citat, la Direcția Națională Anticorupție, structura centrală, pentru a fi audiat în legătură cu faptele pentru care s-au declanșat cercetări, au precizat aceleași surse judiciare. Iar despre acest incident, finanțatorul FC Steaua, a declarat că va merge la DNA, pentru a se uita în ochii "gunoaielor" de acolo și pentru a-și recupera banii găsiți la Cluj asupra celor cinci. Pe de altă parte, procurorii anticorupție își susțin dosarul, confirmând că s-a început urmărirea penală față de mai multe persoane pentru infracțiuni de corupție, precizând totuși că nu a fost reținută nicio persoană în zilele de 7 sau 8 mai. Potrivit DNA, în momentul de față, din considerente care țin de modul de desfășurarea a anchetei penale, nu pot fi oferite mai multe detalii..
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















