Home Actualitate Scandal in justitia brasoveana

Scandal in justitia brasoveana

DISTRIBUIŢI

Punerea in libertate a unui traficant de fiinte umane a dat nastere unui adevarat razboi intre procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov si judecatorii Curtii de Apel. Conflictul a izbucnit dupa ce Remus Savu, un cunoscut membru al unei retele de trafic de persoane, a fost eliberat dintr-un viciu de procedura, contestat de procurori. La numai o zi de la eliberarea lui Remus Savu, cateva dintre cele 40 de persoane audiate in cazul traficului de fiinte umane peste granite, in vederea practicarii cersetoriei, au inceput sa dea inapoi. Martorii sustin ca se fac presiuni asupra lor sa-si retraga plangerile. Altii au fost platiti sa-si schimbe declaratiile. Greseala grefierei consta in faptul ca in declaratia luata lui Savu pe un formular tipizat a trecut data de 1 februarie, desi declaratia olografa avea data de 31 ianuarie.

Gafa unei grefiere

Remus Savu face parte din clanul -Ciurar- din Vladeni si a fost arestat in 31 ianuarie 2003 impreuna cu alti traficanti, Stelian Lungu, Sandor Catana, Traian Iacob si Africanu Ciurar. In acea zi, audierea traficantilor s-a intins pana seara tarziu. In timpul anchetei s-a tinut cont ca actele si mandatele de arestare sa fie intocmite corect. Fiecare traficant audiat de procurori a dat declaratii scrise pe care s-a trecut data de 31 ianuarie. Pe delegatiile avocatilor si pe procesele-verbale figura aceeasi data. Din eroarea unei grefiere, epuizata de audierile prelungite, pe declaratia tipizata a lui Remus Savu a fost trecuta data de 1 februarie 2003.

Aparatorii traficantului au speculat greseala

Avocatul lui Remus Savu a profitat de aceasta eroare, care nu a fost observata pana acum. Aparatorul a facut o cerere de revocare a masurii de arestare, motivand ca traficantul a fost arestat inainte cu o zi de a fi audiat. Cererea a fost respinsa de catre judecatorii Tribunalului Brasov. Avocatul a facut recurs la Curtea de Apel, motivand acelasi lucru. In mod surprinzator pentru procurori, Curtea de Apel a admis in prima instanta recursul lui Remus Savu si a decis ca mandatul de arestare sa nu fie prelungit. In aceste conditii, Remus Savu a fost eliberat, fiind cercetat in continuare in stare de libertate.

Parchetul si Curtea de Apel Brasov, in razboi

Procurorii au reparat greseala grefierei, pe care o considera o eroare materiala care, procedural, se poate indrepta printr-o actiune a procurorilor, cum s-a si facut ieri. Procurorii nu inteleg cum judecatorii de la Curtea de Apel nu au observat ca nu era vorba despre un viciu de procedura, care nu s-ar fi putut repara. -Este o procedura incorecta. In declaratia luata lui Savu, pe un formular tipizat s-a strecurat o eroare de dactilografiere, adica a fost trecuta data de 1 februarie, desi declaratia olografa avea data de 31 ianuarie-, spune procurorul Catalin Borcoman, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov. Procurorul Alexandru Cor este suparat ca nimeni din cadrul Curtii de Apel nu i-a contactat pe procurori sa le solicite o lamurire. -Acest lucru putea fi lamurit cu cei doi aparatori alesi ai inculpatului, care au fost de fata si puteau confirma ca audierea a avut loc in 31 ianuarie, si nu in 1 februarie-, a declarat procurorul.

Judecatorul Marius Daniel Cozma, purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Brasov, a declarat ca magistratii acestei institutii au luat decizia admiterii cererii formulate de avocatii lui Remus Savu pentru ca au constatat ca acesta nu a fost audiat in momentul in care a fost arestat preventiv.

Munca procurorilor se duce pe apa sambetei

Remus Savu a fost eliberat printr-o sentinta definitiva si irevocabila. -Nu avem voie sa arestam de doua ori o persoana in acelasi caz. Cele 40 de persoane audiate in dosar, majoritatea martori, deja au primit amenintari sau intimidari ca sa-si retraga plangerile. Exista riscul ca toata munca noastra sa fie in zadar. Pierzand martorii, ne putem trezi ca si ceilalti traficanti sunt pusi in libertate-, explica procurorul Borcoman. Alen Toroiman, un alt procuror de la Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov, sustine ca au fost audiati martori carora li s-ar fi oferit sume de pana la 100 de dolari ca sa declare minciuni si sa spuna ca traficantii i-au dus la munca, si nu la cersit.

Reteaua de la Vladeni

Savu face parte dintr-o retea importanta de traficanti de fiinte umane peste granita in vederea practicarii cersetoriei. In acest caz au fost arestati pana acum inca cinci traficanti, toti rromi din Vladeni. Tiganii au trimis la cersit in Polonia, Ungaria, Cehia, Italia, Spania si Germania zeci de copii, batrani si infirmi. Dintre toti cei arestati, singurul care va fi cercetat in libertate este Remus Savu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.