
Vasile Lincu, liderul Sindicatului „Pro Lex“, a devenit „celebru“ în spațiul public odată cu lansarea schemei cu jocul de șah pentru descrierea corupției endemice din vămi. În timp ce politicieni, ziariști, analiști și formatori de opinie căutau regina, turele și nebunii lui Lincu, acesta era căutat cu mult înainte de procurori, pentru o delapidare de circa 300.000 de euro din banii Sindicatului „Pro Lex“. Potrivit anchetatorilor, liderii sindicali „Pro Lex“, Vasile Lincu și Florin Ilie Vâlnei, cu ajutorul trezorierului sindicatului, Negoiță Voinea, și-ar fi însușit 1,2 milioane de lei (285.000 de euro), urmărirea penală împotriva lor fiind începută de Poliția Romånă încă de anul trecut. Informația despre această anchetă a devenit publică odată cu percheziția făcută de procurori la sediul social al Sindicatului „Pro Lex“, sediu care, mai mult sau mai puțin întåmplător, se află în locuința lui Lincu.
Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că anul trecut a fost înregistrată o plångere la Inspectoratul General al Poliției Romåne (IGPR) privind anumite nereguli la Sindicatul „Pro Lex“, polițiștii luånd număr unic de înregistrare a cauzei la un parchet local.
Ulterior, în septembrie 2010, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție a preluat investigațiile în acest caz, în care polițiștii fac cercetări, sub supravegherea procurorilor.
Astfel, polițiștii au dispus începerea urmăririi penale față de cei trei sindicaliști „Pro Lex“, iar ieri, în urma autorizațiilor de percheziții emise de judecători la solicitarea procurorilor, s-au făcut descinderi la locuințele învinuiților. Prin urmare, tocmai în perioada în care Lincu apărea zilnic la televizor în calitate de cavaler al luptei anticorupție și ne vorbea despre scenarii cu regine corupte și ture arestate, procurorii îl anchetau pentru însușirea ilegală a circa 300.000 de euro din banii sindicatului. Un scenariu perfect, în mintea lui Lincu, pentru ca astăzi să se declare victimă a sistemului corupt pe care el tocmai încearcă să-l demoleze.
Iar reacția lui de ieri, cånd dădea declarații la televizor despre regine în timp ce casa îi era percheziționată în căutarea unor documente privind delapidarea banilor sindicatului, confirmă întocmai că a fost vorba de un scenariu. În timp ce ziariștii îl întrebau de fraudă, de banii însușiți, Lincu vorbea de regina de la vămi și de faptul că în computerul său cercetat de anchetatori se află dovada că vårful corupției e în PDL. Mai mult, Lincu spunea că îi este frică să spună cine este regina pentru că i-au fost tăiate cauciucurile la mașină și, vezi Doamne, regina ar fi trimis nebunii să o facă! Probabil liderul de la „Pro Lex“ s-a uitat prea mult la filme polițiste, dar la cele proaste, pentru că oricine poate vedea acum că scenariul lui Lincu era menit să acopere scandalul deturnării banilor sindicatului și să-l transforme pe Vasile Lincu din vinovat în victimă a sistemului politic corupt.
300.000 de euro „dispăruți“ într-un an
Potrivit anchetatorilor, paguba pe care cei trei sindicaliști ar fi produs-o a fost evaluată la aproximativ 1,2 milioane de lei, faptele fiind comise la sfårșitul lunii decembrie 2009, respectiv în cursul anului 2010.
Liderii sindicali în cadrul Sindicatului Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex“, Vasile Lincu și Florin Ilie Vålnei, sunt cercetați de procurori, împotriva lor fiind declanșată urmărirea penală pentru însușire de bani, iar Negoiță Voinea, pentru înregistrare fictivă în gestiune a operațiunilor.
Procurori ai Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe långă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări în cauza avånd ca obiect comiterea infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și fals intelectual față de trei învinuiți, după cum informa ieri instituția.
Astfel, s-a reținut în fapt că în calitate de lideri sindicali în cadrul Sindicatului Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex“, Lincu Vasile și Vålnei Florin Ilie și-ar fi însușit și ar fi folosit diferite sume de bani, fără aprobarea organelor de conducere și fără descărcare de gestiune.
Din cercetări a rezultat că învinuitul Negoiță Voinea ar fi acceptat înregistrarea în contabilitate a operațiunilor fictive și a denaturat veniturile și cheltuielile sindicatului „Pro Lex“.
Potrivit Parchetului, cercetările efectuate pånă în acest moment procesual au mai relevat că au fost încheiate de către liderii sindicali contracte în numele Sindicatului Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex“ și a fost consemnată recepția unor bunuri fără justificare în documentele contabile și fără descărcare de gestiune.
De asemenea, probatoriul administrat a relevat că au fost achitate din fondurile sindicatului sume de bani cu titlul „drepturi de autor“ fără îndeplinirea condițiilor legale.
„În cauză se efectuează percheziții domiciliare, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt și administrarea întregului material probator“, precizează sursa citată.
O avere frumușică
Vasile Lincu are, potrivit declarației de avere completate în 8 septembrie 2010, un teren intravilan de 401 metri pătrați pe care l-a cumpărat 2004, împreună cu soția sa, Angelica Lucica Lincu. Familia Lincu mai deține un apartament în București, în suprafață de 52 de metri pătrați, cumpărat în 2001.
Liderul „Pro Lex“ conduce un autoturism Audi A6, pe care l-a cumpărat în 2002 cu 15.500 de euro. Acesta a mai notat în declarația de avere un depozit bancar la Alpha Bank, de 20.000 de euro, pe care l-a deschis în 2010, și o donație de 10.000 de euro, făcută pe numele lui Nelu Lincu.
Din activitatea ca președinte la „Pro Lex“, Lincu a cåștigat 8.375 de lei, iar ca director și redactor la revista „Pro Lex“, alți 45.611 lei. Soția sa, Angelia Lucica Lincu, a cåștigat 11.036 de lei ca director la „Pro Lex“, 4.224 de lei ca economist la Fundația „Noi Citim“ și 4.060 de lei ca secretar de redacție și redactor la revista „Pro Lex“.
Vasile Lincu este, potrivit declarației de interese, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex“ și vicepreședintele Uniunii Sindicatelor Funcționarilor Publici și Personalului Contractual „Forța Legii“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















