Din 762 de unităţi de învăţămant din Dolj, doar 127 au aviz de funcţionare. Pentru grădiniţele cu program normal, din 325 de unităţi doar 25 au aviz de funcţionare. Prefectura a anunţat că instituţiile riscă să nu-şi deschidă porţile la 15 septembrie, iar Dan Mogoş, directorul de cabinet al prefectului Silviu Dumitru, spune că a solicitat Autorităţii de Sănătate Publică Dolj un raport în care să se specifice la fiecare unitate motivele pentru care nu s-a eliberat autorizaţia de funcţionare. -Sunt şcoli care plouă prin acoperiş, sunt şcoli care au pereţii căzuţi. Cred că aceste probleme pot fi rezolvate-, a spus Mogoş. Situaţia nu este specifică doar judeţului Dolj, un număr mare de unităţi şcolare din alte judeţe fiind în aceaşi situaţie disperată puţin înainte de începerea anului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















