Şeful gării Constanţa şi două casiere sunt cercetaţi pentru sustragerea din gestiune a sumei de aproape 1,3 miliarde de lei vechi, pe parcursul anului trecut. Potrivit lucrătorilor Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Secţiei Regionale de Transporturi Constanţa, Ecaterina Elena Ştefan, în vârstă de 49 de ani, şi Daniela Trofin, de 29 de ani, ambele din Constanţa, casiere la casa centralizatoare a gării Constanţa ar fi sustras din gestiune în perioada 1 ianuarie – 11 octombrie 2006, aproximativ 1,3 miliarde lei vechi, bani care au fost folosiţi în interes personal. Anchetatorii susţin de asemenea că totul s-ar fi întâmplat cu ştirea şefului staţiei CFR, Adrian Luta, de 54 de ani care ar fi beneficiat de o parte din bani. Niciuna dintre persoanele cercetate nu are antecedente penale. Cele două casiere sunt cercetate în stare de libertate pentru delapidare, iar şeful gării – pentru complicitate la această infracţiune, prejudiciul fiind parţial recuperat. Cercetările sunt continuate de procurorii constănţeni pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor vizaţi în cauză.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















