Judetul Suceava este, de cateva zile, in fierbere, principalul subiect de discutie fiind ancheta procurorilor PNA. In cursul zilei de marti au sosit in Suceava trei procurori ai Parchetului National Anticoruptie, Serviciul Bihor, care, dupa ce s-au prezentat comandantului unitatii, au mers glont in biroul comisarului-sef Mircea Stoleru, seful Detasamentului Politiei de Interventie Rapida. Ei l-au audiat cateva ore pe ofiter, iar in cursul aceleiasi zile i-au perchezitionat apartamentul din cartierul Obcine, casa din comuna Moara si chiar si biroul din incinta IJP Suceava. De procurorii PNA au fost audiati mai multi politisti suceveni, acum asteptandu-se emiterea unor mandate de arestare. In acelasi timp, cazul capata si conotatii politice, liberalii suceveni cerandu-i prefectului de Suceava sa faca public lista cu numele celor care s-au bucurat de favorurile lui Severin Tcaciuc (masini de lux sau case) pentru a se demonstra ca nu PNL l-a -crescut- pe afaceristul sucevean.
Circuitul informatiilor
Prin Suceava au umblat fel de fel de zvonuri, potrivit carora comisarul-sef Mircea Stoleru ar fi dat in ziua plecarii lui Severin Tcaciuc din Romania, pe 28 februarie 2003, un telefon la Vama Bors pentru a se interesa daca pe numele omului de afaceri sucevean Severin Tcaciuc s-a emis un ordin de consemn la frontiere. Informatia ar fi ajuns la procurorii PNA de la un politist de frontiera care a raportat cele intamplate. De asemenea, s-a vehiculat ca impotriva lui Stoleru s-au facut mai multe plangeri de catre o serie de valutisti nemultumiti de amenzile de zeci sau sute de milioane de lei aplicate pentru schimb valutar ilegal pe strazile din centrul municipiului Suceava.
Stoleru dezminte
Audiat trei zile consecutiv de catre procurorii PNA veniti la Suceava, comisarul-sef Mircea Stoleru a infirmat zvonurile amintite mai sus. Dupa audierea de ieri, seful DPIR Suceava ne-a declarat urmatoarele: -Se fac verificari in baza unor sesizari care privesc eventualele legaturi dintre mine si Severin Tcaciuc. Sunt simple inovatii. Nu au ce sa-mi impute si nu s-a formulat nici un fel de acuzatii impotriva mea-. El a precizat ca nu s-a facut nici un fel de abuz impotriva sa in timpul celor trei zile de ancheta si ca nu se considera vinovat in nici un fel.
Politisti suceveni, audiati pe banda rulanta
In cursul de joi a fost mare forfota la sediul PNA Suceava, mai multi ofiteri suceveni fiind chemati pentru a sta de vorba cu procurorii veniti de la Bucuresti. Nici unul dintre cei -invitati- la sediul PNA nu a dat vreo declaratie, aceeasi pozitie fiind adoptata si de procurori. Surse din cadrul politiei sustin ca o parte din cei chemati au fost audiati deoarece exista anumite plangeri impotriva lor, in timp ce alti ofiteri au fost chemati ca martori. Ieri, erau asteptate primele masuri in ancheta demarata de procurorii PNA, fiind foarte probabila emiterea unor mandate de arestare.
Reamintim ca ancheta procurorilor PNA vizeaza in primul rand identificarea eventualelor legaturi dintre politistii suceveni si Severin Tcaciuc, dar si alte sesizari care au ajuns la aceasta institutie si care privesc acte de coruptie savarsite de persoane cu functii de raspundere in diferite structuri ale statului.
Liberalii suceveni cer numele persoanelor sponsorizate de Severin
Liberalii suceveni, prin vocea vicepresedintelui organizatiei judetene, Valica Gorea, au solicitat prefectului Ioan Cusnir sa faca publica lista celor care s-au bucurat de favorurile lui Severin Tcaciuc, masini de lux sau case, pentru a se demonstra ca nu PNL l-a -crescut- pe afaceristul sucevean. Gorea a respins afirmatiile prefectului, potrivit carora -miliardarul de Bosanci- a fost sprijinit de liberali, considerandu-le regretabile. -Este regretabil ca cei din conducerea PSD iau in seama <bombele> aduse de turistii politici care incearca astfel sa castige bunavointa noilor stapani. Numai un astfel de turist putea veni cu ideea ca Severin Tcaciuc a crescut sprijinit de liberali. Care liberali? In perioada citata, judetul era condus de -liberalii- Gavril Marza, Mihai Grozavu, Vasile Ilie, Vasile Rambu etc.-, a declarat Valica Gorea. El a amintit ca seful finantelor sucevene din acea perioada, Gheorghe Blandu, nu a fost niciodata membru al PNL si nici nu a desfasurat politica liberala, precizand ca PNL Suceava a recomandat doar avizarea acestuia pentru postul de director general al Directiei de finante -ca profesionist, nu ca liberal-. -La data respectiva, Severin Tcaciuc nu mai avea nevoie de sprijin pentru a creste, cel mult de control. Este arhicunoscut ca Severin colabora doar cu conducatorii mari, iar in folclorul judetean se vorbeste despre o casa si multe, multe masini. Il invitam pe prefectul Ioan Cusnir sa faca publica lista celor care s-au bucurat de favorurile lui Severin si aceasta va demonstra cu prisosinta cine l-a <crescut> pe Severin Tcaciuc-, a incheiat viceliderul PNL Suceava.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















