Home Actualitate Șeful Poliției Locale, „taximetristul” prostituatelor de lux?!

Șeful Poliției Locale, „taximetristul” prostituatelor de lux?!

DISTRIBUIŢI

Gruparea de prostituție de lux cu care ar avea legături chiar șeful Poliției Locale București, Ion Țincu, a primit prima lovitură de la polițiștii și procurorii bucureșteni. După acțiunea de luni, când mascații au descins la acasă la proxeneți, în cartierul Rahova, a urmat și audierea acestora la Parchet, unde aceștia au fost reținuți. Doi bărbați și cinci femei, care se ocupau de agenda prostituatelor au fost reținuți, urmând să fie prezentați judecătorului pentru emiterea mandatelor de arestare. Aceștia sunt  Valentin Savu, zis ”Lupu” și soția lui Constantina Savu, Violeta Vasile, zisă ”Geta”, ?ê?£tefania Paniat, poreclită ”Vanesa”, Ana Maria Mihăilescu, Iulia Alexandra Dobre, toți din București și Constantin Fundățeanu, zis Adi, din localitatea ilfoveană Buftea.
Prostituatele controlate de cei șapte percepeau de la clienți, în special cetățeni străini, pentru serviciile oferite, între 100 și 1.000 de euro, iar întâlnirile amoroase se consumau la hoteluri din sectorul 5 al Capitalei. În acest dosar, șeful Poliției Locale a fost ridicat de acasă, luni dimineață, de polițiștii veniți cu un mandat de aducere emis de procuror pe numele acestuia. Ion Țincu a fost audiat în calitate de martor, iar potrivit unor surse judiciare, nu este exclusă schimbarea încadrării juridice în cazul acestuia. Data din anchetă arată că Ion Țincu nu numai că ar fi apelat la serviciile prostituatelor de lux, ba chiar le-ar fi condus pe acestea acasă, cu mașina instituției, după întâlnirile nocturne. Totuși, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale, Răzvan Popa, a negat folosirea mașinii instituției de către Ion Țincu în alt scop decât cel legat de sarcinile de serviciu.

Mihai Niculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.