Home Actualitate Senat: Reprezentanții societății civile în CSM nu vor avea statut de demnitar

Senat: Reprezentanții societății civile în CSM nu vor avea statut de demnitar

DISTRIBUIŢI

Senatorii și-au menținut, luni, decizia ca reprezentanții societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să nu aibă calitatea de demnitar.
?óÔé¼?¿Plenul Senatului a reexaminat, la cererea președintelui, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență 23/2012 pentru modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și pentru prorogarea unor termene prevăzute în Legea 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În forma inițială a legii trimisă spre promulgare președintelui Traian Băsescu, senatorii formulaseră un articol potrivit căruia numai judecătorii și procurorii care fac parte din CSM au calitatea de demnitar, acest aspect fiind însă criticat de președinte, care a considerat că ar fi trebuit menținut în lege articolul potrivit căruia 'membrii Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitar'. ?óÔé¼?¿ ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Proiectul de lege a fost dezbătut de Senat în calitate de Cameră decizională, fiind adoptat cu 95 de voturi pentru, un vot împotrivă și opt abțineri. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿ ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Liderul grupului parlamentar al PDL din Senat, Cristian Rădulescu, a criticat de la tribuna Senatului rezultatul votului, afirmând că acesta a fost acordat fără întrunirea cvorumului necesar – legea având caracter organic. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Rădulescu a solicitat, după exprimarea votului, retrimiterea proiectului de lege la comisie. Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat însă închisă sesiunea de dezbatere și vot pe proiectele legislative. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Astfel, senatorul democrat-liberal a afirmat, la finalul ședinței de plen, că în situația în care votul dat de plenul Senatului la proiectul de lege va fi considerat valid, grupul PDL va contesta proiectul la Curtea Constituțională.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.