Home Actualitate Senatorii isi fac campanie cu legi populiste

Senatorii isi fac campanie cu legi populiste

DISTRIBUIŢI

În plină campanie electorală, PSD vine cu iniţiative pe cat de lăudabile, pe atat de abracadabrante şi care cel mai probabil nu se vor materializa nicicand.

Una din cele mai recente propuneri ale social-democraţilor, aprobată ieri de către Senat, e aceea ca statul să suporte 50% din chiria locuinţei pentru tinerii cu venituri sub media pe economie care dovedesc că stau cu chirie.

Cum era de aşteptat, senatorul PSD Ştefan Viorel a arătat că partidul pe care îl reprezintă sprijină iniţiativa, deoarece -se doreşte rezolvarea unei probleme sociale, prin creşterea pieţii imobiliare şi a chiriilor-.

În schimb, liberalul Puiu Haşotti a declarat că în calitate de senator PNL, nu poate susţine propunerea PSD, pe care a catalogat-o drept -pomană-.

Senatorul PRM Gheorghe Funar a reuşit însă să-i amuze pe ceilalţi parlamentari printr-un amendament prin care propunea ca în categoria tinerilor să intre toate persoanele până în 40 de ani.

Decizia finală va aparţine Camerei Deputaţilor, care are ultimul cuvant în aprobarea iniţiativelor parlamentarilor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.