Magistrații Curții de Apel Constanța au respins, ieri, contestația în anulare depusă de Sever Mureșan, prin care solicita să nu plătească despăgubiri de peste 100 milioane de dolari și 10 milioane de franci elvețieni în cazul Dacia Felix. Astfel, Sever Mureșan este obligat să plătească despăgubiri de peste 100 milioane de dolari și 10 milioane de franci elvețieni în cazul Dacia Felix, deoarece sentința este definitivă. Instanța care a decis pe fond în acest dosar a fost Tribunalul Constanța în februarie 2009, cånd Sever Mureșan și Mircea Horia Hossu au fost achitați, într-un dosar care viza falimentul Băncii Dacia Felix, cei doi fiind acuzați de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, gestiune frauduloasă și abuz în serviciu. De asemenea, instanța Tribunalului Constanța i-a obligat, în solidar, pe Mircea Horia Hossu și Sever Andrei Mureșan, la plata către SC „Bank Leumi Romånia“ SA București (fosta Dacia Felix) a 15.800.000 de lei, 119.607.318 de dolari și 10.000.000 de franci elvețieni, precum și echivalentul în lei a sumei de 2.757.830 de franci francezi, la data ieșirii din circulația monetară. Potrivit rechizitoriului, în perioada 1993-1995, în calitate de președinte al unor societăți comerciale cu sediul în Romånia și în străinătate, dar și ca membru în Consiliul de Administrație, Mureșan ar fi obținut de la Dacia Felix credite în valoare de peste o mie de miliarde de lei vechi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















