Herșcovici Simen, zis Shimon Naor, care are de executat un rest de pedeapsă de peste zece ani pentru trafic de arme, a fost dus ieri la penitenciarul Rahova din Capitală, după ce, de la momentul la care a fost extrădat din Franța, a fost ținut în arestul Poliției Capitalei. Shimon Naor a fost pus în urmărire internațională pentru a-și executa un rest de pedeapsă cu închisoarea (10 ani, șase luni și 20 de zile) rămas din condamnarea pronunțată de Tribunalul București pentru trafic de armament. El a fost prins în Franța și adus în țară, în 3 august, cu o cursă de linie de la Paris, însoțit de reprezentanții Interpol de la Paris. Transferul lui Shimon Naor s-a făcut după ce, în 27 iulie 2010, Parchetul de pe långă Curtea de Apel din Paris a informat Ministerul Justiției că, prin hotăråre judecătorească definitivă, Curtea de Apel din Paris a dispus predarea către Romånia a lui Herșcovici Simen, alias Shimon Naor, care are dublă cetățenie – romånă și israeliană. Herșcovici Simen, alias Shimon Naor, a fost prins la Paris în 7 mai.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















