Actiunea cadrelor sanitare care au pichetat marti, timp de trei ore, sediul Ministerului Sanatatii pare sa fi dat startul unor ample miscari de protest si din partea altor organizatii sindicale. Peste 15.000 de membri ai Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratia Publica Locala ameninta cu pichetarea prefecturilor, a Guvernului Romaniei si cu o greva generala, ca urmare a faptului ca protestele si negocierile din primavara nu au dus la nici un rezultat.
Actiunile de protest sunt sustinute de reprezentantii CNS -Cartel ALFA-, care au afirmat ca organizatia lor este -solidara cu actiunea colegilor din administratia publica locala, considerand solicitarile lor justificate- si ca -ii sprijina in toate demersurile legale pe care acestia le vor intreprinde pana la rezolvarea revendicarilor lor-.
Greva anuntata in administratia publica
Principalele revendicari ale sindicalistilor se refera la finalizarea proiectului de lege privind salarizarea functionarilor publici, care sa cuprinda si propunerile FNSAPL, lege care sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2005, acordarea primei de vacanta si a celorlalte drepturi prevazute de catre Statutul functionarilor publici, anulate, spun ei, sistematic prin Legea bugetului de stat in fiecare an, precum si acordarea tichetelor de masa. Se cere, de asemenea, negocierea si semnarea contractului colectiv de munca la nivelul consiliilor locale si judetene, stabilirea celor care au atributii de patronat in administratia publica locala, la nivel de institutii (autoritati locale) si la nivel national, precum si responsabilitatile si obligatiile acestora.
In plus, sindicalistii solicita armonizarea sistemului de salarizare a personalului contractual din administratia publica locala cu cel al functionarilor publici, pe de o parte, precum si, dintre acestia, a salariatilor din structurile Ministerului Administratiei si Internelor, pentru eliminarea discrepantelor.
Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratia Publica Locala a anuntat programul actiunilor de protest care se vor desfasura in perioada 10 septembrie-5 octombrie. Maine, sindicalistii vor picheta prefecturile din tara, iar pe 21 septembrie vor picheta Guvernul Romaniei. Pe 28 septembrie va avea loc o greva de avertisment care va fi urmata, pe 5 octombrie, de o greva generala.
Muncitorii din industria alimentara ies si ei in strada
O toamna fierbinte anunta si angajatii din industria alimentara. Reprezentantii Federatiei Sindicatelor din Industria Alimentara (FSIA) sustin ca, in cel mult doua spatmani, ar trebui sa ne asteptam la miscari de protest de proportii declansate de angajatii din aceasta ramura.
-Ne-am saturat de promisiunile celor de la Ministerul Agriculturii care se comporta ca si cum ar fi Marea Adunare Generala. Sunt zeci d comisii si subcomisii care ar trebui sa lucreze si sa caute solutii, dar nu se vad decat promisiunile. Urmare a absentei unor masuri cat de mici, vom iesi in strada. Nemultumiri sunt in toate sectoarele – in industria zaharului, in cea a laptelui, in sectorul de procesare carne. Sunt salarii foarte mici si conditii grele de munca. La acestea se mai adauga si iminenta somajului, datorita lipsei de facilitati pentru angajatori-, a declarat presedintele FSIA, Dragos Frumosu.
Printre revendicarile sindicalistilor din industria alimentara se regaseste si reducerea taxei pe valoarea adaugata la produsele alimentare, de la 19% (mai mare in Romania decat oriunde in Europa) la 9%.
Presedintele FSIA a precizat ca rabdarea sindicalistilor va expira in maxim doua saptamani, acesta fiind termenul acordat guvernului pentru a gasi solutii de redresare a sectorului industriei alimentare. El a cerut guvernului sa inteleaga cat de mare va fi criza, in cazul in care fabrici de paine sau de procesarea laptelui nu vor lucra o zi.
Sindicatele din industria alimentara insumeaza peste 100.000 de membri, dintre acestia peste 25.000 lucrand in abatoare si in fabrici de procesare a carnii.
Nici Educatia nu se lasa mai prejos…
Dupa ce au declarat inacceptabila ultima oferta salariala a guvernului, liderii principalelor confederatii sindicale din invatamantul preuniversitar – Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant, Federatia -Spiru Haret- si Federatia Educatiei Nationale – au anuntat ca, mai mult ca sigur, pe 15 septembrie vor declansa primul protest prin boicotarea inceperii anului scolar. Deja -Spiru Haret- si-a anuntat oficial protestul, FSLI si FEN urmand sa analizeze in aceste zile cu conducerile din teritoriu situatia.
Dar, dupa cum apreciau liderii celor doua federatii, opiniile membrilor din judete nu difera prea mult de pozitia avuta duminica, asa ca profesorii vor ramane in cancelarii pe 15 septembrie sau vor participa la mitinguri de protest locale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















