Home Actualitate Sindicatele din minerit amenință cu proteste

Sindicatele din minerit amenință cu proteste

DISTRIBUIŢI

Sindicatele din cadrul Complexului Energetic Oltenia au dat, luni, un termen limită administrației pentru a finaliza negocierile la noul Contract Colectiv de Muncă, în caz contrar acestea amenințând cu "acțiuni legale de luptă sindicală", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform unui comunicat de presă al Federației Naționale Mine Energie (FNME), semnat de președintele Marin Condescu, negocierile pe marginea noului Contract Colectiv de Muncă ar trebui finalizate până în 16 ianuarie, sindicaliștii solicitând prevederi exprese de aplicare unitară a drepturilor salariale pentru angajații CEO.
Complexul Energetic Oltenia a fost înființat anul trecut prin unificarea minelor din Oltenia cu termocentralele de la Craiova, Rovinari și Turceni, angajații fostelor entități economice având salarii diferite, pe care sindicatele le doresc uniformizate.
FNME menționează că acordarea salariilor trebuie să se facă după principiul "nimeni nu pierde, nu toți câștigă", câștigurile salariale trebuind să fie mai mari acolo unde condițiile de muncă sunt mai grele și mai periculoase.
Sindicatele solicită, de asemenea, în contextul "refuzului administrației de a negocia un nou Contract Colectiv de Muncă", aplicarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă de la fostul Complex Energetic Rovinari pentru toți salariații Complexului, documentul respectiv fiind cel care le-a conferit minerilor și energeticienilor de la Rovinari cele mai multe drepturi salariale în ultimii ani.
"După data de 16 ianuarie, FNME, pentru îndeplinirea revendicărilor din CEO, trece la acțiuni legale de luptă sindicală, la care vor participa 21.000 de salariați din Oltenia până la obținerea revendicărilor", se menționează în comunicatul de presă semnat de președintele Marin Condescu.
Conform aceluiași document, negocierile privind noul CCM au început în 5 noiembrie 2012, administrația CEO fiind acuzată că pe tot parcursul negocierilor a refuzat să pună la dispoziția reprezentanților sindicatelor proiectul de buget de venituri și cheltuieli pe anul 2013 și strategia de funcționare a Complexului Energetic Oltenia.
Negocierile cu administrația s-au purtat în contextul în care Contractul Colectiv de Muncă valabil până în 31 decembrie a încetat la trei dintre entitățile componente ale CEO, respectiv, fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia, precum și la fostele complexe energetice de la Turceni și Craiova, singurul CCM valabil în prezent fiind cel de la fostul CE Rovinari.
Directorul general al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, a declarat că sindicatele nu au motive să facă grevă, chiar dacă negocierile pe care le poartă cu administrația nu se vor încheia pe 16 ianuarie.
Acesta afirmă că noul Contract Colectiv de Muncă din cadrul CEO ar putea fi finalizat, cel mai devreme, pe 22 ianuarie, el fiind convins că nu se va ajunge la acțiuni de protest ale sindicatelor.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.