
Premierul Tăriceanu, prezent într-unul din punctele "fierbinți" ale momentului, în comuna Săucești, cea mai grav afectată de inundațiile din ultimile zile, a fost încolțit de sătenii nemulțumiți de valoarea ajutoarelor pe care le vor primi. Pentru a-i liniștii pe sinistrați, premierul le-a promis rapid și materiale de construcție pentru case, în afara celor 800 de lei alocați de Guvern. Persoanele afectate de inundații vor primi ajutoare financiare de minimum 300 de lei, familiile în cadrul cărora au fost înregistrate decese în urma calamităților meteorologice vor primi câte 5.000 de lei. Suma va fi suplimentată cu 800 de lei în cazul familiilor și persoanelor singure ale căror case au fost distruse în totalitate de inundații, cu 500 de lei pentru locuințe afectate în proporție de peste 50% și cu 300 de lei pentru case afectate în proporție de până la 50%. Sătui de promisiuni și de pomeni de nimic, după ce și-au văzut dispărând sub ape averea de o viață, sătenii nu s-au arătat cu nimic mai mulțumiți. Pentru că nu mai avea cu ce să-i momească, Tăriceanu a încercat să-i facă pe oameni vinovați pentru propria lor pagubă, spunându-le că nu era normal ca locuințele să fi fost construite în albia râului, deoarece există permanent riscul inundațiilor. Premierul le-a mai recomandat sinistraților să accepte să fie cazați în locurile amenajate de către autorități.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















