Sinistru! Mircea Diaconu vrea să câștige capital politic de pe urma osemintelor lui Brâncuși

Probabil că, proaspăt numit staroste peste cultura națională, ministrul Mircea Diaconu și-o fi amintit, la un moment dat, de filmul „Filantropica” și mai ales de o replică rostită acolo de neuitatul George Dinică: „Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană. Fii profesionist, ce dracu!”. Coborât de pe scenă direct în haznaua vieții politice, care l-a și cocoțat în funcția de ministru, Mircea Diaconu s-o fi scărpinat de două ori în creștet și de trei ori în nas, după care s-o fi întrebat hamletian: „Zice lumea că sunt în conflict de interese,  că mi-am avansat aiurea nevasta exact la teatrul pe care-l conduc. Ce poveste să le spun eu ăstora, ca să le arăt că sunt profesionist?”. În București și în țară, vechiul patrimoniu arhitectural moare lent, răpus de tot soiul de interese imobiliare. Pot să mă pun cu ăia? Nu, nu pot, pentru că „imobiliarii” sunt mari și tari. Oprescu a aruncat pe scările Muzeului Național de Istorie un Traian zoofil care ține în brațe o cățea împăiată. Chiar dacă bâzdâgania aia arată ca dracu, pot să-l pun pe  Oprescu să o ia de acolo? Bineînțeles că nu pot: doctorul e candidatul USL la Primăria Capitalei așa că… „ciocu mic! Că dacă nu, mi-am dat foc la valiză. Ce să fac nene, ce să fac? Ce poveste să le spun ca să mă creadă și să nu mă lase cu mâna întinsă ca pe un milog?” Aaa, da. O să le promit că-l aduc acasă pe Constantin Brâncuși. Mă rog, oasele lui. Că doar de, titanul sculpturii mondiale e mort de 55 de ani și nu are cum să se mai opună. Ce o să se mai bucure românii!”. Zis și făcut. Duminica trecută ministrul- actor și-a pus coada pe spinare și… țuști, a dat fuga-fuguța la Hobița. Bineînțeles că „descălecarea” lui acolo nu avea cum să treacă nebăgată în seamă: de 23 de ani încoace, este doar al doilea ministru al culturii care a ajuns acolo. Mai întâi a dorit să vadă casa în care a venit Brâncuși pe lume. Vechea casă a familiei Brâncuși este acum o biată ruină înecată în bălării.
Bineînțeles că nu i-a trecut prin cap să  refacă vechea casă bătrânească,  așa că proaspătul ministru a preferat să se ducă la „Casa memorială”, un kitsch ridicat acolo de pe vremea comuniștilor. Convocați probabil de oarece activiști locali, imediat au veni acolo câțiva localnici care erau, desigur, niște urmași îndepărtați ai geniului de la Hobița. Obișnuiți cu „protocolul” altor vremuri, oamenii l-au întâmpinat, cică tradițional, cu pâine și sare. Maestrul Diaconu a făcut mai întâi niște fițe, pe modelul „i-a uite domne o să fac și eu ca ăia care apar pe la televiziuni”. Dar până la urmă s-a lăsat omenit așa cum se cuvine. Adică pâine, sare și un pahar de țuică. ?ê?£i cum „țuiculița” aduce după ea cheful de povești, ministrul  le-a îndrugat celor de față o poveste fără cap și fără coadă, despre oarece interes personal legat de oasele lui Brâncuși. Context în care, ministrul a menționat că o rudă a soției sale i-a povestit că, pe vremuri, aceasta avea în centrul orașului o prăvălie, la care venea un client care în acele momente nu părea deosebit de restul consumatorilor. „La ei venea foarte des la prăvălie unul. Zugravul îi spuneau. Tanti Nela, ruda noastră, spunea că omul acela se făcea că are de cumpărat, își tot făcea drum la ei, dar, se pare, era îndrăgostit de ea”. Ei bine, cel care îi dădea târcoale rudei nevestei lui Diaconu, era chiar Brâncuși. Măi să fie! După care le-a arătat celor de față că știe el ce știe: „Brâncuși a cerut statului român, în două rânduri, să fie reprimit și statul român a refuzat, pentru că era reacționar”. Adică, maestre, dacă ar fi să ascultăm la vorbele matale,   Brâncuși chiar era reacționar, căci pe matale nu te-a dus mintea să spui că „regimul comunist de atunci l-a considerat reacționar”. Ei, asta este, gura păcătosului în tipare comuniste grăiește. După care ministrul a continuat: „Dacă nu mă înșel, există și dovezi că până în ultima vreme a cerut să fie înmormântat în România. Asta ne trebuie, să le găsim. Orice dovadă a dorinței lui să fie înmormântat la Hobița este foarte importantă pentru a începe discuțiile cu statul francez. Este nevoie să fie de acord și francezii, e o cale lungă, care trebuie să înceapă de aici, întâi trebuie să-l onorăm noi aici pe Brâncuși și apoi să cerem să ni se repatrieze osemintele lui”. Păi bine măi maestre, de unde ai scos-o pe asta cu dovezile că „până în ultima vreme a cerut să fie înmormântat în România”? În testamentul său, nu exisă nici un cuvânt despre asta. Ba mai mult decât atât, la un moment dat, Constantin Brâncuși a renunțat la cetățenia română și a adoptat-o pe cea franceză. Iar de murit, a murit cetățean francez, cu toate drepturile și îndatoririle care decurg din această calitate. Renunțarea lui la cetățenia română este încă unul dintre cele mai negre capitole din istoria recentă a culturii noastre. La începutul anilor 50, el a oferit statului român cea mai mare parte a lucrărilor artistice care-l făcuseră deja celebru în toată lumea. În schimbul generosului său dar cerea o recunoaștere pur formală: să fie admis în Academie. Martori din acea vreme au declarat că în momentul în care i s-a prezentat cererea, Mihail Sadoveanu, plin de suficiența obeză caracteristică îmbuibaților colaboraționiști ai regimului comunist abia instalat la putere ar fi  cerut imperativ: „Luați mizeria asta din fața mea!”.
Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că noul ministru al culturii nu este chiar rupt de realitate. Dar cu logica limbii române, sigur nu prea are legătură: „Părerea mea e că e o ordine a lucrurilor și trebuie mai întâi să ne facem datoria aici. O repatriere înseamna să-l aduci undeva, nu pe un câmp, într-o paragină. Dacă facem asta aici și izbutim să dăm nivelul în ceea ce spun eu acum abia apoi putem cere, cu documente, să-l aducem acasă. Ce am văzut aici nu m-a dezamăgit pentru că e în natural negativ al lucrurilor de la noi. Dacă mergem la Sarmizegetusa, și o să mergem săptămâna viitoare acolo, la cetățile dacice, care sunt ștanța pe care Dumnezeu a pus-o aici, e o talpă sfântă pusă aici, și noi ce facem cu ele? Noi ce facem cu ele? Același lucru se întâmpla și aici și acolo!?”

Nu aveți pâine? Dați-le circ!

De fapt repatrierea lui Constantin Brâncuși este doar o fumigenă, pe care politicienii ne-o tot flutură la pa nas de mai multă vreme. Încă de anul trecut scriitorul Laurian Stănchescu a început o campanie de strângere de semnături pentru aducerea osemintelor lui Constantin Brâncuși la Hobița. Totodată, Stănchescu a demarat în acest an o altă inițiativă simbolică pentru aducerea osemintelor lui Brâncuși în România, respectiv Marșul Cultural "Constantin Brâncuși", pe traseul Craiova – Paris, al cărui scop a fost ca scriitorul să refacă pe jos drumul celebrului sculptor din 1903 – 1904. Poate că omul acesta este de bună intenție și chiar crede în ceea ce face. Dar după cum se știe, chiar și iadul este pavat cu bune intenții. Iar în acest caz, „iadul” este lumea politicienilor: repatrierea osemintelor lui Brâncuși a fost cerută, încă de anul trecut, și de un grup de 31 de deputați aparținând PDL, PSD, PNL precum și grupului minorităților, care au semnat în acest sens o scrisoare deschisă care ar urma să fie adresată Parlamentului Franței.
Constantin Brâncuși este înmormântat la Paris în Cimitirul Montmarte. O lume întreagă îl știe acolo și anual este vizitat de peste un milion de oameni veniți din toată lumea. Peste un milion de oameni privesc România cu tot respectul cuvenit țării natale a celui mai important sculptor al secolului XX. Domnule ministru-actor, în vecii vecilor nu o să puteți face o asemenea reclamă culturală României, nici dumneavoastră și nici Guvernul din care faceți parte. În plus ar mai fi o întrebare: dacă, printr-o minune Dumnezeiască i-ați putea cere părerea, chiar credeți că Brâncuși ar fi de acord să-l răpiți din gloriosul Montmartre ca să-l aduceți aici în nu se știe ce cimitir, unde piatra lui tombală ar avea parte de un singur tratament:  pe ea s-ar pișa câinii comunitari care, de un timp încoace au devenit cu mult mai importanți decât oamenii? Cei drept vor fi niște câini autentii de la Hobița.

Fiul lui Brâncuși se opune demersului lui Diaconu

Intenția lui Mircea Diaconu de a repatria osemintele lui Constantin Brâncuși l-a întristat pe unicul fiu al marelui sculptor. John Moore (78 de ani), venit pe lume din relația lui Brâncuși cu pianista Vera Moore, crede că deshumarea tatălui său nu ar fi un gest creștinesc.Acesta a mai declarat pentru Libertatea că tatăl său, ”Chiar dacă o fi dorit, la un moment dat, să se reîntoarcă în România, și-a dat seama că nu o să fie bine primit. Ce știu este că el și-a luat apoi cetățenia franceză, iar ultima lui dorință de cetățean francez a fost aceea de a fi înmormântat la Paris. Ar fi contrar voinței lui să fie deshumat. Asta în al doilea rând. În primul rând, deshumarea lui, la 55 de ani de la moartea sa, ar fi un gest necreștinesc. Până să înceapă demersurile oficiale, rog statul român să nu-i tulbure somnul de veci!”

Vasile Surcel