Peste 100.000 de oameni din județul Prahova nu au apă de câteva zile, iar criza va mai dura cel puțin până luni. Un document semnat de mulți oameni din Apele Române și din firma Exploatare Sistem Zonal Prahova arată că știau de o lună și jumătate că apă se va tulbura, dar nu au făcut nimic, ba mai mult, nici nu au dat informația mai departe.
Directorul general al societății Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZ) este Bogdan Ștefan Chițescu, fostul șef al Poliției Locale Sector 4 din mandatul lui Daniel Băluță a afirmat joi că nu are vreo vină pentru zecile de mii de oameni rămași fără apă.
ESZ este principalul producător de apă potabilă din județul Prahova. Întrebat, în cadrul unei dezbateri din Comisia economică a Senatului despre existența unui bazin de rezervă care ar fi trebuit folosit în contextul crizei de apă, Chițescu a răspuns: ‘Bazinul aparține Apelor Române și (…) dânșii ne-au răspuns că va fi gata în 32 de luni’.
Referindu-se la declarația ministrului Mediului, Diana Buzoianu, potrivit căreia ‘trebuie analizat dacă ESZ Prahova mai trebuie să existe sau nu’, Chițescu a susținut că este vorba despre o decizie strategică a ministerului de resort. ‘Dacă dânșii consideră că această societate nu mai este viabilă, este o decizie pe care nu pot decât să o respect’, a completat el.
‘Eu sunt în contradictoriu cu dânsa doar legat de vina societății, că am avea o vină în această criză. Alte decizii pe care le ia ministerul nu pot să le comentez. Investițiile nu le facem noi. (…) Suntem un operator cu un contract de operare. Din păcate, investițiile nu le-a făcut Administrația Națională Apele Române. (…) Avem un singur un bazin, de liniștire se numește. Acel bazin de apă curată nu îl avem, este nefuncțional din 2024. Situația aceasta este posibil în următoarele șase – opt luni să se repete. Să fim realiști. Nu avem ce să facem. Nu este apă în baraj, este foarte mult mâl. Dânșii ne-au comunicat că peste 150 de zile vor relua aceste manevre de reducere a nivelului. Este o fluctuație acum, râul crește la o anumită cotă, după aia va scădea din nou ca să poată să intre scafandri. Nu vreau să fiu pesimist, dar există posibilitatea’, a explicat directorul general.
Ministrul Mediului a declarat la începutul săptămânii despre Chițescu „M-a amenințat și ne amenința pe noi că dacă ne vom atinge de dumnealui va urca toate sindicatele peste Ministerul Mediului și văd că tocmai am cerut demisia domnului și mi se cere acum, în comunicat oficial, demisia de către sindicatul de buzunar al domnului Chițescu”, a susținut ministrul Diana Buzoianu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















