
Cu doar cinci zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, lupta dintre George Simion, candidatul AUR, și independentul Nicușor Dan este complet echilibrată. Potrivit unui sondaj AtlasIntel realizat pentru HotNews, ambii candidați sunt creditați cu câte 48,2% din intențiile de vot, ceea ce anticipează un final extrem de strâns în cursa pentru Palatul Cotroceni.
Sondajul a fost realizat în perioada 9-12 mai 2025, pe un eșantion de 3.995 de persoane, prin metoda recrutării digitale aleatorii. Marja de eroare este de ±2 puncte procentuale, la un nivel de încredere de 95%. Pe lângă cei 48,2% care optează pentru unul dintre cei doi candidați, 1% dintre respondenți au declarat că își vor anula votul, iar 2,6% sunt indeciși.
Redistribuirea voturilor din turul întâi
Chiar dacă scorul este momentan la egalitate, Nicușor Dan pare să aibă un avantaj important în privința redistribuirii voturilor celor care au susținut alți candidați în primul tur. Astfel, 91,7% dintre alegătorii care l-au votat pe Crin Antonescu, candidatul alianței PSD-PNL-UDMR, declară că îl vor susține în turul al doilea pe Nicușor Dan. Doar 6,2% dintre aceștia se vor orienta spre George Simion.
Și electoratul USR, care a sprijinit-o pe Elena Lasconi în primul tur, pare să se reorienteze masiv către Dan: 96,7% dintre votanții acesteia declară că îl vor susține pe candidatul independent, în timp ce doar 2,5% îl vor vota pe Simion.
Chiar și în cazul fostului premier Victor Ponta, care a avut un discurs apropiat de cel suveranist, 69,3% dintre susținători spun că îl vor vota pe Nicușor Dan, iar 22,6% vor merge alături de George Simion.