
Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost condamnată definitiv pentru luare de mită. Va executa o pedeapsă de 3 ani și șase luni de închisoare. Dosarul a fost judecat de mai multe ori, ultima dată de magistrații din Cluj. Condamarea inițială a fost decisă la finele lunii aprilie 2024, însă inculpata a făcut apel.
Pe 30 aprilie 2020, Sorina Pintea a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale), pe vremea când era manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Constantin Opriş’ din Baia Mare.
Conform DNA, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, Pintea ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică, încheiat în 2019, ce avea ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare a blocului operator – sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi a unor spaţii adiacente din spital.
Potrivit anchetatorilor, Sorina Pintea ar fi primit banii în incinta unităţii medicale pe care o conducea.
„În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata P.S. împotriva sentinţei penale nr. 113 din data de 26.04.2024 a Tribunalului Cluj. În temeiul art. 422 rap. la art. 398 rap. la art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul-inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul avocatului desemnat din oficiu C.B.D.M., în sumă de 998 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului. Definitivă”, este decizia Curții de Apel Cluj.