
Eurodeputata Diana Şoşoacă, lidera SOS România și candidată la parlamentare, a anunțat că-l va susține pe Călin Georgescu în turul 2 al alegerilor prezidențiale dacă acesta va promite că o o va pune premier.
„Avem din nou de ales între două rele şi trebuie ales răul cel mai mic. (…) Pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, dacă românii ies la vot şi votează Partidul S.O.S. România, avem majoritate în Parlament şi dăm guvernul şi prim-ministru României. Cine-i prim-ministru României? Diana Şoşoacă. (…)
Dacă Partidul S.O.S. România îl va vota pe Călin Georgescu, plus tot românii naţionalişti, care fie nu i-au dat votul, fie şi l-au anulat, şi care ar fi votat cu mine la prezidenţiale, ar ieşi Călin Georgescu”, a declarat lidera SOS România, citată de Agerpres.
„Evident că avem numai semne de întrebare în ceea ce-l priveşte pe domnul Georgescu. E o condiţie, domnule Georgescu. Dacă dumneavoastră veţi susţine parlamentul format din S.O.S. România, atunci şi noi vă vom ajuta pe dumneavoastră să ajungeţi preşedinte. (…) Doar cu o condiţie, domnule Georgescu. Să ne sprijiniţi cu toate forţele dumneavoastră din spate să ocupăm Parlamentul României şi Diana Şoşoacă să fie prim-ministru. Şi S.O.S. să dea guvernul”, a mai spus Diana Şoşoacă.
Ea a precizat apoi că nu are încredere în Georgescu, dar „nu am alternativă, nu am ce să fac”.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















