Sorin Ovidiu Vîntu a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune, motiv pentru care a fost arestat, după cum au precizat cei doi judecători care au decis încarcerarea acestuia, în timp ce al treilea magistrat a hotărât că măsura este nefondată. Decizia de arestare preventivă a lui Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar a fost luată în baza art. 148 alin.1, litera d. din Codul de procedură penală, conform căruia măsura poate fi luată dacă „inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune“. Opinia separată în acest caz a aparținut magistratului Mihaela Niță, care a considerat că recursul procurorilor față de decizia instanței inferioare privind cercetarea celor doi în libertate este nefondat. Decizia a fost luată în 29 aprilie, Vîntu și Cezar fiind încarcerați în Arestul Poliției Capitalei. În 21 aprilie, Sorin Ovidiu Vîntu, alături de Ion Ilie Cezar, a fost reținut, pentru șantaj, de procurorii Parchetului instanței supreme, pentru că i-a pretins lui Sebastian Ghiță 150.000 de euro lunar, acțiunea survenind unei plângeri din 4 aprilie a managerului Realitatea Media. Lui Ghiță i s-au cerut 200.000 de euro, însă managerul Realitatea a spus că dă doar 150.000 de euro. În fața judecătorilor Tribunalului București, procurorii au susținut că Sorin Ovidiu Vîntu încearcă să ofere piste false cu privire la raporturile sale cu managerul Realitatea TV, Sebastian Ghiță. Acuzarea a susținut că instanța de fond a interpretat greșit starea de fapt și s-a concentrat pe contractul de management. Deci, probatoriul administrat în decurs de aproximativ 15 zile de la depunerea sesizării de către Sebastian Ghiță, parte vătămată în cauza, extrem de vast, și care se află în curs, a stabilit un lanț cauzal judiciar.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















