Statul român este prins în total offside când vine vorba de retrocedări, mai ales că mai nou în acest segment se încadrează o serie de instituţii de învăţământ. Un astfel de exemplu îl constituie retrocederea către proprietarii de drept a unei şcoli din comuna hunedoreană Şoimuş, acţiune care a lăsat de dinafară, la propriu, 250 de elevi. Primarul localităţii, Laurenţiu Nistor a declarat ieri că primăria a dat în judecată statul român la CEDO, iar autorităţile locale se află în imposibilitatea de a găsi un alt spaţiu pentru elevi, motiv pentru care nu exclude ca la toamnă, să monteze corturi în faţa primăriei, în care să se desfăşoare cursurile. Pe de altă parte, primarul a precizat că este dispus să pună la dispoziţie teren pentru construirea unei alte şcoli în eventualitatea în care guvernul va acorda fonduri în acest sens. Clădirea şcolii generale din comuna Şoimuş a fost câştigată de foştii proprietari la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce primăria reuşise să obţină o sentinţă favorabilă la Tribunalul Hunedoara. Edilul a adăugat că foştii proprietari ai clădirii au câştigat doar imobilul, fără terenul pe care este amplasată construcţia, motiv pentru care s-a deschis un nou proces. Însă culmea retrocedărilor abia începe, deoarece după cum preciza fostul ministru al educaţiei, Mihai Hărdău -există 2.000 de unităţi şcolare în proces de retrocedare. 800 dintre ele urmează să fie redate proprietarilor de anul viitor-. Se vorbeşte de retrocedări, dar nimeni nu vine cu o soluţie, în contextul în care pe de o parte cei care îşi cer înapoi proprietăţile au dreptatea lor, iar copii ce rămân în urmă au nevoie de un loc unde să înveţe.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















