
Ministrul mediului, Laszlo Borbely, a declarat că investitorii proiectului Roșia Montană mai au de rezolvat doar două probleme legate de documentație. El a precizat că statul va cere de la Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) garanții de 150 milioane de dolari, în caz de dezastru ecologic.
„Cred că în această perioadă am discutat mai mult de Roșia Montană decât de criza economică. Pe mine mă amuză când foarte mulți discută, dar nu au toate datele la dispoziție și este arătat ca un bau-bau acest Roșia Montană, și pe bună dreptate, după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat în 2000 la Baia Mare.
Oriunde mă duc în Europa se știe de acea poluare, care a fost o catastrofă ecologică, și nimeni n-a plătit după aceea pentru aceste daune provocate. Așa că suflăm și în iaurt când e vorba de așa ceva“, a spus Borbely, citat de PRO TV.
Laszlo Borbely spune că în acest moment, ministerul a primit un nou certificat de urbanism, emis de autoritățile locale, care urmează a fi analizat. În cazul în care acest certificat va corespunde cu prevederile legale, atunci o comisie tehnică va începe procedurile.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















