Home Actualitate Studenții acuzați de crimă, aduși la expertiza psihologică

Studenții acuzați de crimă, aduși la expertiza psihologică

DISTRIBUIŢI

Cei doi studenți timișoreni, acuzați că au ucis un bărbat de 65 de ani și apoi l-au tranșat, au fost aduși ieri la Spitalul Penitenciar Jilava, ulterior fiind duși la Institutul de Medicină Legală, unde au fost expertizați de specialiștii psihologi. Rezultatele vor fi ulterior depuse la dosarul cauzei. Procurorul Violeta Filip declara săptămåna trecută că „este important de știut dacă cei doi suspecți erau în deplinătatea facultăților mintale în momentul comiterii faptelor“. Pe de altă parte, rezultatele autopsiei au confirmat suspiciunile anterioare, conform cărora Trifu Shrott, victima celor doi, a murit în urma unei lovituri de cuțit aplicată în zona inimii. Cu toate acestea, nu s-a stabilit cine a fost autorul crimei și cine a fost complicele. Pe parcursul audierilor, Carmen Bejan și-a schimbat de mai multe ori declarația, susținånd în final că este nevinovată. Potrivit acesteia, s-ar fi făcut presiuni asupra sa pentru a recunoaște că ea este cea care a dat cu cuțitul. Din declarațiile celor doi, date pånă acum, se pare că Sergiu Raul Florea l-a înjunghiat pe bărbat doar după ce acesta își dăduse ultima suflare. Probabil Carmen Bejan a fost atåt de traumatizată încåt a continuat să lovească inima lui Shrott de încă patru ori, a declarat Gabriela Niță, avocatul lui Sergiu Raul Florea. Sergiu Florea și Carmen Bejan, ambii în vårstă de 20 de ani, studenți la Universitatea de Medicină din Timișoara, au fost arestați, în 2 august, în cazul bărbatului ucis, al cărui cadavru tranșat a fost găsit într-o mașină aflată în fața unui cămin studențesc.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.