Aproximativ 7% dintre cadrele didactice susţin că le-a fost oferită mită pe care au acceptat-o, iar 13% dintre studenţi spun că în facultate, cel puţin odată, li s-au cerut bani, cadouri sau servicii, pe care au acceptat să le dea, potrivit unui studiu al Fundaţiei Soros. Studiul intitulat -Sistemul univeristar românesc – Opiniile cadrelor didactice şi ale studenţilor- a fost realizat pe baza răpunsurilor date de peste o mie de cadre didactice şi 1.100 studenţi la întrebări legate de propria persoană, organizarea şi funcţionarea sistemului univeristar, autonomia universitară, corupţia academică şi procesul educaţional. Astfel, potrivit studiului, 22% dintre studenţi declară că cineva de la facultate le-a cerut, cel puţin într-o situaţie, cadouri, bani sau servicii, 13 la sută recunscând că au dat curs acelei cereri cel puţin odată. Aproximativ aceeaşi pondere a cadrelor didactice, adică 23%, declară că li s-au oferit bani, cadouri sau servicii de către studenţi, dintre aceştia 7% recunoscând şi faptul că au acceptat-o (aproximativ 2% din totalul cadrelor didactice).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















