
Cheltuielile militare au scăzut pe ansamblu la nivel mondial în anul 2013 ca urmare a reducerii bugetelor armatelor occidentale, mai ales al celei americane, dar se confirmă continuarea creșterii sumelor dedicate înarmării în cazul Rusiei și Chinei, a anunțat luni Institutul Internațional de Studii pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), citat de AFP. ?ê?£i în anul 2012 aceste cheltuieli globale au scăzut pentru prima dată după anul 1998, înregistrând un recul de 0,4% față de anul anterior, dar în 2013 această reducere s-a accentuat, situându-se la 1,9%, precizează sursa citată. Dar, spre deosebire de statele occidentale, în țările emergente aceste cheltuieli continuă să crească. Dacă în unele dintre ele sporirea cheltuielilor pentru apărare este o consecință firească a creșterii economice sau un răspuns în fața unor nevoi reale de asigurare a securității, în alte cazuri ea se face pe seama deturnării unor venituri obținute din valorificarea resurselor naturale, este un rezultat al opțiunilor unor regimuri autocratice sau al unor tendințe regionale către înarmare, explică SIPRI. La nivel mondial, cheltuielile dedicate sectorului militar s-au ridicat în anul 2013 la 1.250 de miliarde de euro. Cel mai ridicat buget pentru apărare continuă să fie cel al Statelor Unite, chiar dacă acesta a scăzut cu 7,8% odată cu încheierea operațiunilor din Irak și cu începutul retragerii din Afganistan, o altă cauză fiind reducerile bugetare automate impuse de Congres.
În schimb, cele trei țări care succed Statelor Unite, și anume China, Rusia și Arabia Saudită, se numără printre cele 23 de state care și-au mărit bugetul apărării de mai mult de două ori fața de nivelul din anul 2004.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















