
Armata Statelor Unite ale Americii și-a revizuit planurile de retragere a trupelor din Afganistan după ce președintele afgan Hamid Karzai a refuzat să semneze un pact de securitate, relatează mass-media americană. Noul plan îi va permite Casei Albe să aștepte până când Hamid Karzai își va încheia mandatul înainte de a semna acordul bilateral de securitate (BSA), scrie Wall Street Journal.
'Dacă el (Karzai) nu va fi o parte a soluției, trebuie să găsim o modalitate de a trece de el', scrie ziarul citând un important oficial american. Potrivit acestuia, planul de tragere revizuit al armatei ar permite Statelor Unite să aștepte până la sfârșitul verii pentru a începe o retragere finală, în cazul în care se va decide acest lucru. Revizuirea planurilor de retragere a trupelor reflectă o creștere a îngrijorărilor la Washington potrivit cărora există puține șanse de îmbunătățire a relațiilor cu Hamid Karzai și o posibilă semnare de către acesta a BSA înainte de alegerile din Afganistan, programate pentru primăvara acestui an, scrie Wall Street Journal. Pentagonul i-a propus Casei Albe în ianuarie menținerea a 10.000 de militari în Afganistan după 2014 într-un număr limitat de baze.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















