Home Actualitate Surprinzător! USL?óÔé¼?åa obținut mai puține voturi ca în 2008

Surprinzător! USL?óÔé¼?åa obținut mai puține voturi ca în 2008

DISTRIBUIŢI

USL a trâmbițat o victorie de răsunet în cadrul acestor alegeri locale și au menținut marota că PDL-ul este un partid vinovat pentru situația economică a României. Chiar dacă țara noastră a fost dată de forurile europene drept exemplu de guvernanță economică în plină criză, USL a ținut mereu să acrediteze ideea că guvernarea Boc a fost cel mai mare prăpăd din istoria modernă a României. O ideea care a funcționat, în special datorită ineficienței cabinetului Boc, respectiv Ungureanu, de a majora la timp pensiile și salariile după tăierile de la începutul crizei. O acțiunea implementară tardiv din cauza negocierilor greoaie cu FMI și a lipsei de rapiditate a celor menționați mai sus. Chiar și așa, o bună parte a românilor a sancționat populismul USL care, atât timp cât a stat în opoziție, nu au făcut decât să boicoteze actul de guvernare pentru a acapara puterea și nimic mai mult. Această teorie este susținută în cifre reale de la Biroul Electoral Central (BEC) iar actualele rezultate de la alegerile locale pe segmentul de preluare a șefiei Consiliilor Județene (CJ) indică acest lucru. Am menționat aceste alegeri deoarece în cadrul lor votul este pur politic votându-se o listă de personaje care se regăsesc sub sigla unui partid. De obicei, aceștia nu sunt persoane cunoscute, ci doar se află pe lista unui partid sau a altuia.

Calcul comparativ

Ziarul „Curentul” a căutat pentru a exemplifica eșecul USL pe acest segment, datele oficiale din 2008, de la ultimele alegeri locale pentru CJ. Nu mare ne-a fost mirarea să aflăm că partidele care alcătuiesc astăzi USL  au făcut atunci separat un scor mai mare decât acum, în 2012. Scorul a fost atunci de 51,16% pentru PSD, PNL și PC. Defalcat acest scor s-ar traduce după cum urmează: PSD – 28,05%, PNL 19,8% și PC 3,3%. Astăzi, după contabilizarea a rezultatelor din 94,39% din secțiile de votare, observăm o realitate care nu pune deloc într-o lumină pozitivă USL. Astfel, această alianță conjuncturală a câștigat 49,81% din voturile valabil exprimate pentru Consiliile Județene. În concluzie, o diferență de 1,35% în minus față de 2008, ceea ce se poate traduce ca printr-un insucces al USL pe acest segment de votare. Practic, USL nu a crescut în această perioadă, ci din contră a scăzut cu un mic procent. Ceea ce s-a întâmplat prin scăderea PDL-ului de la 28,17% la un actual 15,22% reprezintă prețul unei guvernări extrem de dificile într-o perioadă de maxim restriște iar populația a sancționat efectele directe produse în buzunarele fiecăruia pe fondul scăderilor de venit.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.