Home Actualitate Talpes cere audierea lui Basescu, Tariceanu si a Elenei Udrea

Talpes cere audierea lui Basescu, Tariceanu si a Elenei Udrea

DISTRIBUIŢI

Elena Udrea, Băsescu, Tăriceanu şi Botoş sunt cei care ar trebui audiaţi primii în cauza -bileţelul roz-, potrivit lui Ioan Talpeş. Motivul invocat de senator pentru justificarea afirmaţiei a fost acela că cercetarea în dosar va începe cu audierea celor patru martori indicaţi de el. Acesta s-a prezentat ieri, la Parchetul General, unde i s-au adus la cunoştinţă actele din dosar, anume sesizarea lui şi notele procurorilor. Talpeş a afirmat că preşedintele Traian Băsescu va veni sigur la Parchet dacă va fi chemat, deoarece altfel nu s-ar mai justifica rolul anchetatorilor. De asemenea, senatorul este de părere că -trebuie să se afle dacă s-a încălcat legea- în scandalul bileţelului. Însă, cu privire la petiţia trimisă de Băsescu fostului ministru al economiei, Talpeş a precizat că acest fel de comunicare se practică de 15 ani, dar cele două notiţe sunt diferite deoarece numai primul poate atrage răspunderea penală.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.