Home Actualitate Tânăr în stare gravă după ce un „jefuitor” i-a dat etnobotanice

Tânăr în stare gravă după ce un „jefuitor” i-a dat etnobotanice

DISTRIBUIŢI

Un tânăr din localitatea ieșeană Podu Iloaiei a ajuns în stare gravă la spital, în urma consumului de produse etnobotanice, el susținând că a primit o țigară cu astfel de substanțe de la o persoană care a vrut să îl jefuiască. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a fost adus cu ambulanța la Spitalul de Urgențe din Iași, după ce a consumat substanțe etnobotanice. El le-a spus medicilor că se afla într-un bar și că la un moment dat un alt client al localului i-a dat o țigară conținând substanțe etnobotanice, cu intenția de a-l jefui. „E o tentativă de jaf neobișnuită. Pacientul susține că i s-ar fi dat într-un bar o țigară etnobotanică pentru a i se fura banii. La internare, tânărul avea agitație extremă și tulburări respiratorii, fiind preluat rapid de medici. A rămas internat la Toxicologie, iar prognosticul rămâne rezervat“, a declarat medicul Tudor Ciuhodaru, șeful Unității Primire Urgențe a Spitalului de Urgențe din Iași. Zeci de persoane, majoritatea tineri, au ajuns în ultima perioadă la Spitalul de Urgențe din Iași în urma consumului de produse etnobotanice. Primăria Iași a decis recent interzicerea comercializării în municipiu a acestui tip de produse.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.