O tânără în vârstă de 26 de ani și concubinul acesteia au fost arestați preventiv pentru rele tratamente aplicate minorului și vătămare corporală după ce fetița femeii, în vârstă de 11 luni, a ajuns la Spitalul din Hațeg, cu fractură de craniu și de umăr și cu vânătăi pe tot corpul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, inspectorul pricipal Bogdan Nițu, polițiștii Formațiunii de Investigații Criminale Hațeg au fost sesizați de către personalul medical cu privire la faptul că o tânără de 26 de ani, din comuna Râu de Mori, care era internată în Secția de Pediatrie a Spitalului Orășenesc Hațeg împreună cu fiica sa, în vârstă de un an, a agresat-o fizic pe minoră, supărată că aceasta plângea.
"În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că minora a mai fost agresată fizic și de concubinul tinerei, de 38 de ani, în timp ce se afla la locuința femeii, pe motiv că fiica acesteia plângea. Pe numele celor doi au fost emise ordonanțe de reținere, fiind prezentați magistraților Judecătoriei Hațeg cu propunerea de arestare preventivă", a declarat, ieri, inspectorul pricipal Bogdan Nițu.
Cei doi au fost arestați preventiv, sâmbătă, pentru 29 de zile, pentru rele tratamente aplicate minorului și vătămare corporală.
Potrivit medicilor de la Spitalul din Hațeg, copilul agresat este o fetiță de 11 luni care a suferit fractură de craniu și fractură la umărul drept, iar corpul îi era acoperit cu vânătăi.
"Am internat prin Serviciul de Urgență al Spitalului din Hațeg un sugar de 11 luni. Pe corpul acestuia s-au descoperit multiple fracturi, inclusiv la nivel cranian și la umărul drept. Avea și leziuni cutanate în diverse stadii de evoluție, probabil din agresiuni repetate. Copilul are mai puțin de șase kilograme, este cu distrofie de cel puțin gradul II. Fetița nu era hidratată, nu era hrănită și asta nu se întâmplă de o zi, două", a declarat șeful Secției Pediatrie a Spitalului din Hațeg, Zinuca Băbău.
Potrivit acesteia, fetița va rămâne internată.
Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Hunedoara i-au internat într-un centru de plasament pe ceilalți copii ai familiei.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















