Home Actualitate Tariceanu joaca pe mana PSD

Tariceanu joaca pe mana PSD

DISTRIBUIŢI

Preşedintele PNL, premierul Tăriceanu a promis ieri, după şedinţa conducerii partidului, că PNL va face demersuri pentru accelerarea dezbaterilor privind adoptarea sistemului de vot uninominal, după ce preşedintele Traian Băsescu a cerut referendum tocmai cu acest scop. Asta în condiţiile în care liberalii se mândresc cu unul dintre cele două proiecte în acest sens aflate în dezbaterea parlamentară. -Întâmplarea- face ca a doua iniţiativă să fie a PSD, acelaşi partid de care liberalii se delimitează cu orice ocazie. Şi totuşi, PSD şi PNL se potrivesc pe aceeaşi lungime de undă: PSD vrea şi el să grăbească dezbaterile din Parlament!

PNL a dezaprobat demersul preşedintelui Traian Băsescu, care a propus un referendum pentru adoptarea votului uninominal. -Văd că preşedintele are propria ambiţie de a organiza un referendum pe votul uninominal pentru care există deja un consens politic-, a susţinut premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Oul sau găina?

Şi tot la nivelul agendei politice, PNL a dezaprobat acţiunile PSD privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Liberalii şi pesediştii s-au potrivit însă când a venit vorba despre intenţia de a schimba votul, din cel pe liste, în sistem uninominal. În acest caz, PSD şi PNL merg mână în mână, dar până la un punct. Pesediştii susţin că au venit primii cu această idee, PNL se laudă că a şi acţionat în acest sens. În plus, Tăriceanu a dat o replică blândă social-democraţilor: -nici ei nu ştiu sau poate nu i-a interesat-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.