Un bărbat în vârstă de 36 de ani și fiul acestuia, de șase ani, au murit după ce au fost loviți, pe trotuar, de un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, în localitatea Turulung, județul Satu Mare. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Satu Mare, Ana Mălăescu-Lăpuștea, a declarat ieri că bărbatul și fiul acestuia se aflau pe trotuar, moment în care un autoturism a derapat, intrând direct în ei și omorându-i pe loc. Cercetările au relevat faptul că șoferul care conducea autoturismul, Vasile Cionca, de 23 de ani, din Tarna Mare, este vinovat de producerea accidentului, acesta fiind reținut. Martorii accidentului au spus că atât șoferul, cât și un alt tânăr și două fete care se aflau în Audi au ieșit pe picioarele lor din mașină.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















