Taxa de trecere a podului Prietenia -ca la nasu* in tren-

Recent, cotidianul -Curentul- a sesizat, inclusiv junelui director al Companiei Naţionale de Drumuri, Mihai Grecu, maniera, deloc ortodoxă, în care angajaţii companiei cu pricina înţeleg să încaseze şi să-şi rotunjească taxa de trecere a podului -Prietenia-, dintre Giurgiu şi Ruse. La acel moment, am menţionat faptul că, respectiva taxă, calculată de -finanţiştii- Companiei Naţionale de Drumuri după o formulă savantă şi misterioasă, dar care a rezultat un tarif -cu zecimale- de 23,36 RON, devine, în opinia angaţilor plătiţi să încaseze taxa, o sumă opţional-variabilă. Mai concret, reprezentantul drumarilor în ghereta din mijlocul podului procedează la o -estimare ochiometrică-, în funcţie de muşteriu şi de marca autoturismului supus taxării. Astfel, dacă te prezinţi la ghereta cu pricina conducând o amărâtă de -Dacie- sau o altă -maşină proletară-, taxa enunţată din gura emisarului lui Grecu este rotunjită, mai -omeneşte-, pe la 240.000 lei. Însă, dacă ai -inspiraţia- să te prezinţi -la raport- cu o maşină procopsită, taxa creşte precum gradele în termometru, cifra -stabilizându-se-, cel mai frecvent, la 250.000 lei. Totuşi, de un statut privilegiat beneficiază -riveranii-, mai precis şoferii din Giurgiu şi din împrejurimi, pentru care taxa este -cum dă târgul- sau în ce toane se găseşte – agentul-încasator-, plata făcându-se prin sistemul, brevetat şi verificat de blatişti din tren, -prin palmare-. După datele furnizate de către conducerea Companiei Naţionale de Drumuri, media zilnică a traficului auto peste podul -Prietenia- este de 1000 de autoturisme, iar după estimările unei rotunjiri a taxei, -plusul- încasat într-o lună, prin această manieră, depăşeste 7000 euro, în timp ce, prin metoda -ca la naşu-, valoarea şpăgii este mult superioară. Iar, dacă directorul Grecu are unele dubii, nu are decât să se prezinte, fără alai, la gheretă şi să se convingă.