Escapadele teribiliste ale copilului târziu Csibi Barna și-au găsit din nou o fundătură, rezultând astfel un nou dosar penal. Polițiștii din Harghita au confiscat, vinerea trecută, la Băile Tușnad, marfă în valoare de peste 4.000 de lei, pusă în vânzare de Csibi Barna, care consta în principal în tricouri inscripționate cu textul „Ținutul Secuiesc nu e România“, potrivit mass-mediei locale. Csibi Barna a deschis, pe perioada Universității de Vară „Tusvanyos“ de la Băile Tușnad, un stand unde vindea tricouri inscripționate „Ținutul Secuiesc nu este România“, insigne și autocolante cu harta Ungariei Mari și drapele ale lui Arpad, simbolul Gărzii Maghiare, steaguri ale Ungariei de dinainte de 1914, precum și ale actualei Republici Ungare. „Ținutul Secuiesc nu este România, tricouri inscripționate. România te iubesc așa din 1914, tricou istoric… Ei consideră că unele produse ale mele ar instiga la xenofobie și la naționalism extremist. Au zis că controlul este pe baza ordonanței ăleia cu naționalism și fascism“, a declarat Barna. Procurorii și polițiștii au confiscat însă aproape toată marfa expusă la standul lui Csibi Barna și i-au întocmit un nou dosar penal. „Polițiștii harghiteni desfășoară măsurile dispuse de procurori față de bărbatul de 32 de ani care oferea spre comercializare produse pe care erau inscripționate lozinci și simboluri xenofobe și naționalist-extremiste“, a declarat Gheorghe Filip, purtător de cuvânt al IPJ Harghita. Csibi Barna a intrat în atenția opiniei publice după ce l-a spânzurat în mod simbolic pe Avram Iancu. Angajat al Finanțelor Publice Harghita, el a fost transferat la București, însă nu s-a prezentat la serviciu. Comisia de Disciplină a Agenției Naționale de Administrare Fiscală a propus demiterea lui pentru absențe nemotivate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















