Pentru a preveni o eventuală acțiune teroristă, care s-ar sprijini pe coruperea tinerilor români, Serviciul Român de Informații a inițiat campania "Terorismul… de lângă noi", prin care se încearcă informarea elevilor în legătură cu semnificațiile culturii de securitate.
Programul "Terorismul… de lângă noi" a fost lansat ieri și la Botoșani, unde elevii au fost informați că ar putea deveni "baza de recrutare a potențialilor teroriști", potrivit reprezentantului Biroului de presă al SRI, Alina Dobârceanu. "Cetățeanul, și în speță elevul, trebuie să fie informat cu privire la toate mutațiile din actualul mediu de securitate. Trebuie să înțeleagă terorismul, cum să participe activ la prevenirea lui. Omul trebuie să știe cum să reacționeze și să nu fie surprins de pericolul terorist", a precizat Dobârceanu, în cadrul seminarului de la Instituția prefectului.
În opinia SRI, terorismul poate fi "tăiat de la rădăcină" prin educarea cetățeanului, deși chiar reprezentanții acestei campanii au precizat că nu este treaba serviciului să facă astfel de campanii, de care în mod normal ar trebui să se ocupe ONG-urile sau consiliile județene. Însă, din spirit de sacrificiu, SRI-iștii au menționat că și-au asumat acest risc deoarece trebuie să informeze și să prevină acest fenomen, care o fi el. "Nu vrem ca peste 20 de ani să se uite cineva la noi și să spună că nu am făcut nimic", a încercat să se justifice reprezentantul Direcției Programe de Comunicare a SRI, Mihaela Ianca. Pentru implementarea programului nu s-au folosit fonduri, deoarece campania este susținută de oamenii angajați ai serviciului, potrivit purtătorului de cuvânt Marius Bercaru, care a precizat că nu ne aflăm totuși sub niciun fel de amenințare teroristă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















