-Găurile negre- în materie de dosare, respectiv -Flota-, -Bancorex- sau -rămăşiţele- disjunse din -RAFO-, sunt cauze despre care procurorul general al Romaniei, Laura Kovesi, a declarat că nu ştie mai nimic. La fel de incert este şi cazul unui condamnat definitiv, care însă este plecat din ţară, respectiv Frantisek Priplata. În acest dosar, deşi potrivit procurorului general, s-a cerut deja extrădarea, autorităţile cehe nu au făcut niciun demers în acest sens, motiv pentru care Kovesi a promis că va emite un mandat de arestare şi va fi dat în urmărire internaţională. Dar se pare că urmărirea internaţională nu este o soluţie, pentru că un alt fugar celebru, respectiv Mihai Necolaiciuc, este căutat prin Interpol însă acesta continuă să -le scape printre degete- poliţiştilor romani. Cat priveşte memoriul trimis de preşedintele Băsescu (primit de la Arpad Paszkany) procurorului general, se pare că nici acesta nu a ajuns pană la momentul de faţă la Parchet. Dosarul revoluţiei din 1989, una dintre cele mai complexe cauze ale zilelor noastre, este anchetat de toţi procurorii din Parchetele Militare, în număr de 20, potrivit procurorului general. -Dosarul fluviu- – cum l-a caracterizat unul dintre inculpaţi, generalul Stănculescu – a fost împărţit în Revoluţia de la Timişoara şi Sibiu (în care sentinţa este aşteptată peste două săptămani), iar de cealaltă parte sunt faptele comise la Bucureşti, Târgu Mureş şi la Constanţa, care sunt încă în faza de cercetare. În ceea ce priveşte dosarul mineriadei, acesta este cercetat de o comisie de procurori şi poliţişti care se ocupă exclusiv de această cauză.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















