Tovarășul Ion Iliescu și cele 82 de primăveri revoluționare

 “Cîntăm că azi e sărbătoare
E sărbătoarea întregului popor.
Cîntăm pe cel ce ne conduce
Pe drum de soare, spre viitor
Partidului iubit și țării
Cu drag întreaga viață și-a-nchinat
Stegar al fericirii noastre..”.

De omagiile astea avea parte doar Nea Nicu. Iar azi, e ziua lui Nea Nelu, care tocmai împlinește 82 de primăveri. Da, Nea Nelu Cotrocelu, cel care ales, reales și răs-ales, ne-a fost, într-un fel sau altul, ,,baci politic” în ultimii 23 de ani. Ani lungi în care, tocmai el, el cel provenit din ograda PCR, se laudă peste tot că ne-a învățat tainele democrației capitaliste. Ne-am procopsit cu el chiar în seara de 22 decembrie 1989, pe vremea când era doar  un ,,cârlan”, care nu împlinise, încă, 60 de ani. Ce-i drept, un ăăcârlanăă parșiv, uns cu toate alifiile. Atunci, când devenise clar că ciudata nostră "Revoluție în direct,, era și anti-comunistă, ne-am trezit cu el pe micile ecrane de unde, acompaniat cu mișcări de mână largi și sacadate, ne-a povestit că: ,,Tovarăși, Nicolae și Elena Ceaușescu nu au avut nimic de a face cu socialismul științific. Ei doar au întinat nobilele idealuri ale comunismului". Atunci, românii adunați în fosta Piață a Palatului i-au strigat, de la obraz: ,,Fără tovarăși!". Dar și ăăNu mai da din mână ". Apoi, câteva ore mai târziu, când s-a pus problema înființării CFSN, tot el  el s-a propus, cu voce spășita, mlădiată oratoric într-o adâncă, dar falsă modestie: ,,?ê?£i, ultimul pe listă, cu  voia dumneavoastră, Ion Iliescu."  Mult mai târziu aveam să aflăm că ne-a mințit chiar de atunci: numele său întreg este, de fapt, Ion Ilici Iliescu. Dar asta n-avea cum să ne-o spună, că doar de, atunci, în acele momente înălțătoare, nu ar fi fost ,,politically corect,, să-și recunoască un nume care făcea trimitere directă la părintele bolșevismului sovietic.

Ucenicul politic al Ceaușeștilor

Ori de câte ori vine vorba despre Iliescu, liota de guriști care-și zic ,,analiști și deontologi,, nu obosește niciodată să ne spună că el ar fi unul dintre cei mai buni politicieni ai vremurilor noastre. Poate singurul. Nimic mai puțin adevărat. Iliescu, nu este un politician ci doar un supraviețuitor. De meserie inginer, în Dumnezeu mai știe ce, el și-a început cariera profesională prin 1955,  ca inginer în cadrul Institutului de Studii și Proiectări Energetice din București. Dar asta a fost doar așa, de fațadă căci, adevărata sa vocație a fost cea de activist. Istoria apocrifă a vieții sale, despre care el nu a vorbit niciodată cu adevărat, este strâns legată de activitatea politică, bolșevică, comunistă sau cum i-o mai fi zis de-a lungul timpului. El este fiul lui Alexandru Iliescu, comunist ilegalist care, după cum era moda pe atunci, a plecat prin 1931, la Moscova unde și-a și petrecut câțiva ani din viață. Întors acasă, a fost arestat de odiosul regim capitalist din România și, ce-i drept, e drept, a și murit în pușcărie. Tot neoficial se mai spune că, la vârsta de 9 ani, Ionel Iliescu a fost înfiat de o mătușă a sa care, al un moment dat, avea să ajungă servitoare și bucătăreasă în casa Anei Pauker. Văzându-l băiat istețel și dezghețat, ,,tovarășa Anaăă l-ar fi ajutat, mult mai târziu, să ajungă la Moscova, unde a studiat la Institutul Energetic. Nimeni nu știe ce mare brânză o fi făcut el ca inginer. Dar ca activist a făcut o mulțime de lucruri. Era încă elev când, în 1948, s-a numărat printre fondatorii Uniunii Asociațiilor Elevilor din România (UAER). Iar în 1956, s-a numărat printre fondatorii Uniunii Asociațiilor Studenților din România, pe scurt UASR. Cu toate că acum, el neagă cu înverșunare, există foarte multe voci care-l acuză că din acea înaltă poziție, ar fi contribuit la trimiterea în pușcăriile comuniste a unui mare număr de studenți. Deosebit de savuroase și pline de miez, sunt relatările lui ?ê?£tefan Andrei, demnitarul comunist de rang înalt care, o bună bucată de timp, a  fost tovarăș de drum cu Nea Nelu. Acesta povestește că o bună parte a carierei politice a lui Ilici Iliescu i se datorează atât Elenei cât și lui Nicolae Ceaușescu. De fapt Nicolae chiar l-a apreciat foarte mult. el a fost cel care l-a propulsat în rândul membrilor CC al PCR unde i-a și încredințat o serie de munci de răspundere. ?ê?£tefan Andrei povestește că Nea Nicu vorbea despre ăăuceniculăă său aproape admirativ: ,,Dacă îi dai un pahar cu apă și o sală plină, ăsta este în stare să vorbească câteva ore la rând,,. Ei, dar asta a fost, odată, de mult. La Revoluție, Iliescu a respectat fidel proverbul care spune: ,,când a ajuns împărat, țiganul întâi pe tat-su l-a spânzurat,, Iar asta nu are nici o legătură cu originea etnică a lui Nea Nelu. Pur și simplu așa s-au petrecut lucrurile.

Frate bun cu meteorologia

Abia ajuns la putere pe creasta a ceva care nici măcar acum nu s-a lămurit dacă a fost revoluție ori lovitură de stat, Iliescu a reușit să fascineze, în scurt timp ăămasele populareăă care pur și simplu l-au divinizat ca pe un soi de Făt Frumos din basme care avea chiar și puterea de a controla fenomenele meteorologice: ,,Cînd Iliescu apare, Soarele răsareăă zbierau, de-a dreptul isterizate, hoardele de susținători ai săi. Poate că asta se întâmpla din cauză că apărea în public veșnic zâmbitor? Poate! Tot pe atunci apăruse bancul care spunea că Iliescu are urechi, doar pentru ca să nu râdă ăăde jur împrejurăă. Dar aste este doar pentru ăăimpresia artistică. Crescut politic în umbra cuplului Ceaușescu, el nu a fost decât un activist ahtiat de adevărata putere, cea de rang maxim, de care n-a prea avut parte pe vremea comuniștilor. Frustrare de care a scăpat imediat după Revoluție. Cocoțat în vârful puterii zâmbărețul s-a dat adeseori în stambă, iar vorbele spuse la nervi, s-au lipit de el pentru totdeauna. Poate că cea mai celebră este admonestarea adresată unui ziarist:ăăDe ce mă huidui, măi animalule?ăă. Iar prin 1990, pe când  era angrenat în lupta cu prăpăditele de partide istorice care încercau și ele să-și găsească un loc sub soare, tot el a fost cel care s-a rățoit la Corneliu Coposu, adevăratul Senior al politicii noastre: ,,Domnu Copoiu, doooomnu Copoiu, nu-mi mai băga dom-le sula în coaste!,, Bineînțeles că el știa că era vorba despre Coposu, dar vorbele lui, ajunse la ,,masele populare,, prin intermediul televizorului, trebuiau să le convingă că partidele istorice sunt doar o haită condusă de ăăCopoiuăă. Dar astea sunt cele mai blânde și nevinovate dintre vorbele lui Ilici Iliescu. Autor moral al poveștii cu ăăteroriștii Revoluțieiăă dar și a  mitingurilor din ianuarie- februarie 1990 care adus cu ele învrăjbirea unor întregi categorii profesionale și mai alea a celor mai cumplite dintre Mineriade, el se preface, acum că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase! Ba da îi pute și acum datorită scurtului său discurs adresat ,,ortacilor,, la mijlocul lunii iunie 1990: "Vă mulțumesc pentru ce ați demonstrat și în aceste zile, că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică și muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu."

Sfânta manipulare!

Totdeauna Iliescu s-a lăudat că este ,,sărac, dar cinstit,,. Mai că-ți vine să crezi că n-o avea după ce să bea apă. Nu, nu este sărac, dar ce-i drept, e drept: el nu a furat nici un sfanț cu mâna lui. El nu a fost ahtiat decât de putere. De restul s-au ocupat liota de politicieni pe care i-a avut în subordine în cele nici dracu nu mai stă să numere câte mandate de președinte. Acum el se tot laudă că a ghidat România pe calea democrației. Așa o fi. Dar a unei democrații ,,originale,, organizată tot pe principii comuniste. Prin 2001, el a fost cel care ne-a atenționat că ăăEste un moft chestia asta cu sfânta proprietate privată.ăăIar asta se întâmpla la peste un deceniu de când băgându-și picioarele în ea de justiție, declarase, public:ăăToate hotărârile adoptate de judecători n-au acoperire legală pentru a repune în proprietate, câtă vreme o lege nu stabilește în ce context, cum se pune în proprietate un proprietar naționalizat sau aflat într-o situație legală. Asta e problema de fond. Am auzit că și în București se deschid procese, iar ICRAL-ul, care reprezintă interesul public, nu se prezintă la proces. ?ê?£i aici, fără îndoială, apar abuzuri și mercenariat. Sunt plătiți. Ei, ca persoane, funcționarii din aceste instituții, nu mai merg să apere interesele chiriașilor și interesul public. Atunci, instanța judiciară n-are decât partea care pledează pentru, și cedează. N-ar trebui să cedeze pentru că nu au acoperire legală.Vorbe nesăbuite care au atras după ele un val de procese pierdute la CEDO, în urma cărora noi toți a trebuit să achităm daune materiale și morale cifrate la zeci de milioane de euro.Ce ar fi fost dacă toți acei bani ar fi fost recuperați din buzunarul "săracului, dar cinstitului" Ion Iliescu? Ar fi fost prea frumos ca să fie adevărat. De fapt, toată doctrina politică aplicată de Ion Iliescu pe vremea când a fost președinte poate fi rezumată la exact câteva vorbe pe care le-a rostit în 2002: ,,Eu sunt președintele țării și fac ce vreau și mă duc unde vreau și nimeni nu mă oprește, asta ca o paranteză,,. Curat democrație Nea Nelule!

Fățărnicie, numele tău este Ion Iliescu!

La fel ca toți liderii de sorginte comunistă, și pentru Ion Iliescu adevărul e o chestiune superfluă care se poate schimba de la o zi la alta. La începutul anilor 90 toată societatea responsabilă din România post-decembristă a cerut insistent aplicarea celebrului Punct 8 al Proclamației de la Timișoara, punct care descria clar principiul ,,lustrației,,  Cel care s-a opus cu vehemență a fost exact el și cu forțele politice pe care le-a adus la guvernare în toate mandatele sale prezidențiale. Iar acum când neputinciosul nostru Parlament a votat totuși o "Lege a lustrației" deventiă deja anacronică și deci neputincioasă, tot el este cel care clatină mustrător din cap și ne întreabă plin de reproș de ce nu am făcut legea asta în anii 90 când ar fi fost extrem de utilă. Păi, uite  de aia ca să te miri tu, înțepeptule care te-ai dat peste cap ca să-i păstrezi în ăăcărțiăă tot pe oameii vechii puteri. În altă ordine de idei: în ultima vreme, tot Iliescu, dar și mulți dintre acoliții lui și-au descoperit brusc, niște mari simpatii pro-monarhice. De parcă nu ei ar fi fost cei care, de-a lungul anului 1990, l-au fugărit cu tractorul pe Regele Mihai. Dar toate astea nu mai contează acum în ziua de naștere a acestui om despre care noi toți ne încăpățânăm să credem că ar fi un soi de ,,guru,, al politicii românești. Nu, este doar un farsor longeviv care toată viața lui a fost ahtiat doar după putere. Nu de bogăție cum sunt cei care își închipuie că ar fi marii noștri afaceriști, promotori ai economiei de piață. Nu, Ion Ilici Iliescu este pasionat doar de puterea pe care să o exercite doar așa, de dragul puterii. ?ê?£i asta chiar și acum când a ajuns la vârsta despre care se spune că ar fi a înțelepciunii. După cum prea bine știm, Nea Nicu n-a mai apucat să-și serbeze cea de-a 82-a zi de naștere. Nea Nelu, da! ?ê?£i trebuie să recunoaștem că este încă ăăverdeăăși deosebit de vioi. ?ê?£i are mari șanse ca și de aici încolo să rămână tot așa. Motiv pentru care, printre ăăsimpatizanțiiăă săi circulă un banc, care-i este dedicat. ,,?ê?£tiți de ce trăiește Iliescu atât de mult ? Pentru că Dumnezeu nu-l ia la El din cauză că se teme că o să-i bage pe îngeri într-o organizație de partid, unde-i va obliga să studieze ateismul. Iar dracul îl refuză de teamă că odată coborât în iad, nea Nelu o să-i trântească o moțiune de cenzură, o să organizeze alegeri anticipate pe care o să le cîștige cu 98 la sută, și după aia o să-i ia locul. În rest, să auzim numai de bine, orice o însemna binele ăsta.

Vasile Surcel