Traian Băsescu, impresarul literar al familiei Cioabă

Puțină lume știa până acum cât de mult s-a schimbat Traian Băsescu în ultima vreme. Mai nou, de exemplu citește, citește îndesat, a trecut de mult de lecturile indicate de clubul său de prieteni scumpi de la GDS-ul tovarășului Brucan și se apropie cu pași repezi de poezie, de artă, de cultura pură. O declarație prezidențială uimitoare, cu privire le reperul cultural Luminița Cioabă, a trecut cumva neobservată, zilele trecute, în contextul concursului de cros național “cine ajunge primul despletit și înlăcrimat la sicriul lui Cioabă” câștigat detașat de Traian Băsescu, în prejudiciul PSD-ului, datorită elicopterului din dotare.  Pesediștii au turbat desigur deoarece ei sunt cu toții garantați de Vanghelie, viitor mogul media, deoarece minoritarii își transferă între ei bunurile ca să li se piardă urma datoriilor (e vorba de un transfer de televiziune de la SOV, țigan din Roman, către Vanghelie Goldstein, după tată).
După ce le-a luat fața pesediștilor, ajungând primul la căpătaiul sicriului de aur cu aer condiționat al așa-zisului Rege al țiganilor, Traian Băsescu a aruncat din voleu un fel de panseu cu totul aparte adresat celor care-și puneau întrebări pe tema agitației excesive prezidențiale și nu numai manifestată de moartea unui bulibașă.
A motivat prezența sa și prin rezon cultural: “Să-i întrebați dacă au citit vreunul din cărțile Luminiței Cioabă” a spus, ușor nervos și mustrător la adresa cecității inconturnabile a jurnaliștilor români, președintele României la ieșirea din salonul de oaspeți al familiei Cioaba. Cum foamea de cultură domină și spațiul mediatic întreaga mass media a fost mobilizată cu aportul direct al președintelui României pentru a reda grotescul funeraliilor, precedat de circoteca neamurilor lui Cioabă care au încercat să ciordească ceva biștari de la statul român până și pe cârca mortului, pretinzând o sumă de zece ori mai mare decât suma necesară achitării spitalizării.
“Afacerea” Cioabă a devenit un fel de concurs între PSD și Băsescu de marcat puncte de “adeziune” contra viitor sprijin electoral. S-a ajuns până acolo încât Florin Cioabă, care s-a certat la cuțite la căpătâiul mortului cu frate-său, pe coroană, să-l declare pe Traian Băsescu fratili său, un fel de co-regent sau padișah sau așa ceva, cum ar veni.
Fratili lu’ Cioabă jr, Traian Băsescu, s-a referit în contextul funeraliilor și la sora lui Cioabă, Luminița Cioabă, autoare a unui "Ghid de conversație român – țigănesc", descrisă ca un fel de urmașă în fustă înflorată a lui Patapievici. A trecut ceva timp de când Ioan Budai Deleanu scria Țiganiada sau Theodor Aman picta "Eliberarea țiganilor", și iată, astăzi, un președinte recomandă românilor să se adape cultural de la o țigancă, dacă vor să iasă la liman, să scoată capul din nisip și să o lase mai moale cu depășiții Eliade, Cioran, Iorga, Eminescu, Noica, și să pună mâna pe cartea – carte, respectiv pe lucrările Luminiței Cioabă. Cum ar fi “O angluno la phuveako”, “O manuãi kai bitinel briãînd”, lecturi care evident se află la căpătâiul președintelui, probabil alături de “Cotele apelor Dunării”.
Am folosit și folosesc termenul de țigan tocmai ca urmare a îndemnurilor la cultură autentică venite din partea președintelui, de acum un fel de rudă cumva cu Luminița Cioabă, o expertă recunoscută în tematică minoritarilor, supușii tatălui său regele Cioabă. De vreme ce ghidul Luminiței Cioabă se intitulează "Ghid de conversație român – țigănesc”, iar nu “Ghid rom-rom”, mi se pare firesc să mă conformez unei specialiste în denominațiuni.
Minunat exemplul prezidențial, trimiterea la lectură, la poezie, la filozofie, domenii în care s-a afirmat sora regelui căruia el îi este acum co-regent, este o expresie vie a forței de manifestare a culturii, mai ales dacă ne amintim că același Traian Băsescu avea altă opinie cândva, susținând că românii ar fi mai bine să se îndrepte către tinichigerie sau să ia calea străinătății să se facă căpșunari sau să devină victime ale traficului de carne vie – trafic menținut în mare parte de mafia țigănească, după cum rezultă din majoritatea reportajelor televiziunilor europene. Nu doar televiziunile străine, ci și presa românească apropiată președintelui a prezentat reportaje despre pagodele țiganilor construite pe evaziunii fiscale incredibile și a traficului de carne vie averile proprietarilor de palate fiind constituite din jaf, crimă, violuri. Desigur pe lângă toate aceste ticăloșii și insanități președintele, ager, a decelat și rolul culturii în constituirea acestor bogății. Luminița Cioabă ilustrează aceste concept, se înțelege clar din aserțiunea prezidențială.
Cum setea de cultură a lui Traian Băsescu este binecunoscută, nu putem decât să ne întrebăm dacă și alde Tismăneanu, Liiceanu, Cărtărăscu, Patapievici, Pleșu și alți pezevenghi de pe lângă prezidentul nostru au citit din panseurile Luminiței Cioabă.
Am căutat și eu ca tot românul ce-și urmează președintele și am găsit interesantele panseuri ale Luminiței. De exemplu într-un filmuleț spune, pe englezește, că se adresa străinătății care trebuie lămurită: “Roma people (adică țiganii pe românește – n.n) erau europeni înainte ca românii să intre în Europa”. Asta zice public Luminița Cioabă, la care ne trimite Traian Băsescu pentru a ne completa educația. Pe undeva Luminița Cioabă cred că are dreptate deoarece o bună parte dintre supușii regelui Cioabă, înpăratului Iulian și ai împăratului Traian se aflau deja la ciordeală prin toate țările europene. Avem multe la învățat de la confrații noștri și de la regii-împărații lor. De exemplu cum să dăm țeapă unui stat trădător și hoț – pentru început ar fi o idee să nu mai plătim nimic, cum au făcut Regele Cioabă și Împăratul Iulian care figurau cu doi ani în urmă pe lista cu cei mai mari datornici la societatea de alimentare cu apă din Sibiu, căreia nu-i achitaseră datoriile acumulate pe vreo cinci, respectiv doi an. Modelul țigăniei este manifest și la nivel arhitectonic, cine vine din vest, dinspre Occident, la Timișoara vede un cartier rezidențial în still baroc-țigănesc, iar palate și turnulete, simboluri heraldice țigănești, sunt la tot pasul.

Rusia și țiganizarea României

Țiganizarea României are tradiție. Rusia a debutat în forță pe direcția aceasta, întreținând o confuzie creată deliberat, cu scopul de a-i substitui pe români cu țiganii.
Cu două secole în urmă însuși Țarul Rusiei îl trimitea pe Alexandru S. Pușkin la Chișinău cu aceasta misiune operativă în Basarabia, poetul așa zis exilat urmând să prezinte regiunea românească drept un ținut al "pustietății" locuit de populație țigănească, tema propagandistica “terra deserta” pe care o găsim și la istoriografia maghiara, in alta forma, „preludiu" al politicii sovietice de moldovenizare.
Documentele istorice actuale "dezmint mitul despre exilul în Basarabia" a poetului "care în realitate îndeplinea o misiune diplomatică”. Potrivit unuia din documente Pușkin era angajat al Ministerului rus de Externe, iar celălalt document certifica faptul că poetul a primit o sumă de bani pentru a pleca în misiune în Basarabia, în baza unui ucaz emis de Țarul Nikolai I. Pușkin s-a achitat de sarcina: În poemul său „Țiganii” e vorba de urmașii Romei la Dunărea de Jos. Romanii erau…țigani.
În perioada sovietică, în dorința de a demonstra că romanii din Basarabia sunt un popor deosebit de cel român URSS promovează filmele lui Emil Loteanu, agent de influență al KGB, "O șatra urcă spre cer", "Lăutarii" în care țiganii cântă românește. Autoritățile sovietice încercau să acrediteze ideea ca moldovenii ar fi țigani, și în acest scop colectivele de dansatori din RSSM erau obligate să danseze țigănește, în filmele despre RSSM erau incluse neapărat secvențe cu țigani.
Unul dintre rolurile principale era jucat de Serghei Lunchevici, un mare violonist din Basarabia, interpret de muzica populară… românescă. Lunchevici avea și formația de dans „Fluieraș” finanțată imediat după 1944 și foarte promovată, cu care mergea în turnee prin URSS și întreaga lume. Miza se punea însă pe dansurile țigănești ale… moldovenilor și românilor. Rezultatul: România este "un stat artificial locuit de țigani italieni", conform alegațiilor lui Vladimir Jirinovski, evreu rus ajuns candidat la președinție (numele real Vladimir Volfovici Eidelștein) și influent lider politic sau conform mai recentelor poziționări ale unui fost bun amic al lui Traian Băsescu, milițianul rus bolșevic Vladimir Voronin. Când a venit comunistul Vladimir Voronin la putere, a preluat din zbor mesajul lui Jirinovski, repetând în toate aparițiile sale sintagma „românii sunt țigani“. Vreme de un deceniu, comuniștii de la Chișinău s-au îndeletnicit cu propaganda antiromânească, folosindu-se inclusiv de țigani, exact cum fac și britanicii de la BBC acum sau cimpanzeii franțuji la emisiunile de divertisment.

?ê?£mecheria lexicală

Prin rețeaua „Soros Open Network” s-a reușit ca numele de țigan sã fie asimilat cu cel de rrom, iar astãzi chiar de român, și deja se preconizează că țiganii ar urma să devină din „națiune conlocuitoare”, una înlocuitoare. Deputatul P.S.D. Mădălin Voicu ne-a anunțat cu niște ani în urmă că este posibil ca, „peste vreo două decenii, țiganii să conducă România, nu atât pentru că ar fi rromi, cât pentru că îi vor depăși numeric pe români și, dintr-o etnie conlocuitoare, țiganii vor deveni una înlocuitoare“! Și, ca lider al lor, probabil că le știe mai bine situația decât statisticienii noștri.
Bunul prieten al lui Traian Băsescu, cel care l-a lansat practic în politică, este vorba de Petre Roman, „osul de ardelean”, puiul de dac, este cel care a transformat românii în romi pe plan internațional. Prin Memorandumul nr. D2/1094 29.02.2000 conceput de Petre Roman și preluat apoi de Andrei Pleșu se cerea oficializarea termenului de rom pentru denumirea etniei țiganilor. Oficializarea în cadrul instituțiilor de stat a denumirilor rom/rrom/romani s-a realizat cu titlu obligatoriu, deși la nivel european aveam doar simple recomandări în acest sens, venite din partea Consiliului Europei, și nu a Uniunii Europene.
Agresiunea lexicală roma/român – romanes/românește a fost aplicată asupra țării și națiunii noastre imediat după 1990, în cadrul unui program complex dezvoltat de Fundația Soros în România. Beneficiind de numeroși membri ai etniei țigănești în guvernările României – Ion Iliescu, Adrian Năstase sau Andrei Pleșu – după „Memorandumul“ lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu a mai stat în calea falsificatorilor de limbă și istorie ai lui Soros.
În anii 1995, limba cu care Soros voia să înlocuiască țigăneasca primise numele de „romalli“, formă care nici nu se putea declina și care a fost înlocuită ulterior cu „romani“ și varianta „rromani“. Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificată cu „romanes“, generând confuzie generalizată în țările afectate de valul de imigrație și/sau infracționalitate țigănească. Astfel, suprapunându-se rom/roma/român cu limba romanes/românește, comunitatea Roma cu țara, respectiv cu România, s-a ajuns la transformarea țiganilor în români pe plan european.
Colonelul (r) Vasile I. Zărnescu, la al IV-lea Congres de sociologie din 14-16 decembrie 2000, a prezentat un studiu intitulat “Ubicuitatea războiului axiologic”, publicat în volumul editat și prezentat la Congres. Dacă Traian Băsescu l-ar utiliza mai intens pe Iulian Chifu, consilierul său în problematica galinecee, probabil un viitor eseist al Luminiței Cioabă, mai mult ca sigur ar obține, măcar în formă comprimată, un material cel puțin la fel de atractiv ca și scrierile Luminiței Cioabă. Pe foarte scurt, în volumul citat se definea războiul axiologic drept „totalitatea formelor de luptă atipică întreprinse pentru distrugerea valorilor economice, politice, morale, religioase, culturale și sociale ale unei națiuni prin devalorizarea lor – prin bagatelizare, ridiculizare, denigrare, satanizare – și înlocuirea lor cu altele – cu non-valori –, impuse de anumite centre de putere străine“. Prin acest proces agresiv, valorile sunt inversate, răsturnate. (Ubicuitatea războiului axiologic, în volumul coordonat de Elena Zamfir, Ilie Bădescu, Cătălin Zamfir, Starea societății românești după 10 ani de tranziție, Editura Expert, București, 2000, pag. 900-901).
Că lumea românească tinde să fie pe dos se vede cu ochiul liber de vreme ce un președinte român care promova până mai ieri tinichigeria, meseria nobilă a căldararilor neamului lui Cioabă a ajuns acum să promoveze nu literatura corifeilor culturii române ci panseurile familiei Cioabă.
În “Răzvan și Vidra", drama lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, este descris destinul lui Răzvan Vodă, evoluând de la condiția sa de țigan liber la aceea de domnitor al Moldovei. De-ar mai trăi Hașdeu ar putea scrie o nouă dramă despre efortul accesului la domnie al unei supuse de-a regelui Cioabă. S-ar putea intitula “Traian și Udrea”, deși a o compara pe Udrea cu o vidră este net în devafoarea vidrelor din toată lumea.

George Roncea