Home Actualitate Tupeul lui Nicolaescu: PD sa faca lobby la Cotroceni pentru Cioroianu

Tupeul lui Nicolaescu: PD sa faca lobby la Cotroceni pentru Cioroianu

DISTRIBUIŢI

Ministrul liberal al sănătăţii, Eugen Nicolăescu a considerat că PD ar trebui să -desfăşoare o acţiune comună- pe lângă şeful statului, astfel încât acesta să accepte propunerea PNL pentru Ministerul de Externe, Adrian Cioroianu. Nicolăescu a solicitat o reacţie tocmai din partea partenerilor din Alianţă, în condiţiile în care democraţii nu au susţinut în ultima vreme nicio iniţiativă a PNL sau a premierului Călin Popescu Tăriceanu.

Însă pentru Nicolăescu, circumstanţele nu mai sunt relevante, cât timp este vorba despre numirea unui liberal la MAE, iar Alianţa DA implică brusc, sprijin reciproc din partea celor două formaţiuni. -Cred că PD nu ar trebui să-şi pună problema de a susţine propunerile PNL. Eu cred că acest lucru e de la sine înţeles. Dacă ne apucăm să facem diferenţe între propunerile PNL şi PD, atunci nu mai suntem în Alianţă-, a declarat pe un ton moralizator, Nicolăescu.

Ministrul liberal a vorbit despre -succesul- unei astfel de acţiuni PNL-PD de influenţare a preşedintelui Traian Băsescu ca despre o dovadă pe care democraţii trebuie să o dea pentru a demonstra că Alianţa există în continuare.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.