După ce trenul Orient Expres a fost atacat cu pietre în urmă cu o săptămână, când a plecat din gara Sighișoara, un incident similar s-a petrecut în județul Sălaj. Un grup de turiști străini, care fac turul Europei pe biciclete, a fost atacat cu pietre de țiganii din localitatea Surduc. Unul dintre turiști, un canadian în vârstă de 67 de ani, s-a ales cu brațul rupt în urma incidentului. Purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Tincuța Dumuța, a declarat că Poliția a demarat o anchetă în acest caz. Potrivit sursei citate, din grup fac parte 19 turiști străini, iar incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, când o parte dintre ei au fost atacați cu pietre, cărămizi și cu bucăți de lemn. Dumuța a susținut că turiștii au fost atacați de copii romi, cel mai mare dintre ei având 12 ani, care erau singuri acasă în momentul incidentului. „Când au aruncat cu pietre, copiii erau singuri acasă, părinții fiind la lucru. Este vorba despre cinci copii, cel mai mare având 12 ani. Noi am aflat de acest caz după ce s-a primit un apel la 112. Un agent de poliție din Surduc a mers la fața locului să vadă ce s-a întâmplat, dar turiștii nu păreau să fie răniți și nu au vrut să depună plângere”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Sălaj. Dumuța și-a nuanțat ulterior declarația la postul Realitatea Tv, dând de înțeles că lucrurile nu sunt chiar atât de grave. Ea a spus că a aflat de la polițiștii care se ocupă de anchetă că nu a fost atacat grupul de turiști, ci doar unul dintre bicicliști, ceilalți participanți la tur fiind mult în urmă. „Copiii au fost supărați că turistul le fotografia casa”, a precizat ea. Totuși, din descrierea întâmplării făcută de turistul rănitt, rezultă că romii ar fi blocat șoseaua cu intenția de a-l ataca și că nu erau doar copii, ci și adulți printre ei.
Au blocat drumul cu o sfoară cu inele de fier
Turistul rănit, care a primit îngrijiri și i s-a pus brațul în gips la Cluj-Napoca, a descris comportamentul agresiv al romilor. „Mergeam pe marginea drumului, în coloană. Am văzut copii și adulți care păreau că ne așteaptă. Când am ajuns la 15 pași de ei, au ridicat o sfoară în mijlocul drumului, care avea inele de fier, undeva cam la un metru înălțime. Noi ne-am oprit, după care ne-au atacat. Eu mi-am abandonat bicicleta și au venit după mine. Am încercat să îi alung și să o salvez pe soția mea. Erau vreo zece persoane. Aveau în mâini pietre și tot felul de lucruri. Eu voiam să mă ridic și să îmi iau bicicleta. În acel moment m-au atacat din nou. O femeie cu un copil în mână a luat o lopată și m-a atacat din nou. Unii copii au venit împreună cu acea femeie. Aveau pietre în mâini și au aruncat în mine. Un copil a venit spre mine și a aruncat cu o cărămidă. Atunci mi-am ridicat brațul să opresc cărămida, să îmi protejez capul, și mi-am rupt mâna”, afirmă Tony Knott (foto), turistul canadian. Un alt turist, Rick Price, spune că atacuri similare la adresa unui alt grup de bicicliști din care făcea parte au mai avut loc și înainte, când asupra lor s-a aruncat cu pietre în același loc, tot cu scopul de a le fi furate bagajele. Rick Price a mai relatat că ghidul român care-i însoțea a chemat Poliția și că nu înțelege de ce țiganii au fost lăsați în pace fără să li se ia nici măcar o declarație. „S-a prezentat un polițist la fața locului. Ne-am legitimat. Apoi ne-am dus împreună la familiile care ne-au atacat. Nu știu ce au discutat polițistul cu atacatorii. La scurt timp, polițistul ne-a spus că suntem liberi și putem pleca”, a spus el. Polițiștii fac acum cercetări doar pentru furt, întrucât unii dintre copiii romilor au încercat să le fure turiștilor gențile. Pentru vătămare coporală însă este nevoie de o plângere a victimei, însă turistul rănit a refuzat să o depună, dând în schimb doar o declarație despre cele întâmplate. Grupul de 19 cetățeni străini – italieni, canadieni, australieni, britanici și neo-zeelandezi – participă la un tur al Europei pe bicliclete. Ei au plecat din Sankt Petersburg în 16 august, intenționând să ajungă la Istanbul.
Bogdan Cristescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















