
În nopţile de 19/20 şi 20/21 august a.c., între orele 24.00 – 07.00, specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa, însoţiţi de voluntari antidrog, au desfăşurat în cadrul campaniei LITORAL FĂRĂ DROGURI – 2016, în parteneriat cu I.P.J. Constanţa, Birourile de Poliţie Rutieră Constanţa şi Mangalia, activităţi specifice de prevenire a evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de droguri.
Cu această ocazie, au fost testaţi cu testele rapide de depistare a drogurilor în salivă (model DrugWIPE 6S, care depistează până la 7 substanţe psihoactive în salivă) un număr de 300 conducători auto.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, o persoană care se întorcea de la un club din staţiunea Mamaia a fost depistată pozitiv la volan, sub influenţa consumului de ecstasy (metanfetamină).
De asemenea, conducătorii auto au răspuns şi la un chestionar privind consumul de alcool şi droguri, aplicat de specialiştii ANA.
Activităţile de testare antidrog s-au derulat în staţiunile Mamaia şi Neptun, municipiul Mangalia şi zona 2 Mai – Vama-Veche.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















